Potrivit noilor reguli, ”aprinderea focului” este
interzisă pe balcoanele apartamentelor, precum şi în zonele de living ale
căminelor şi hotelurilor. Aprinderea chibritelor şi fumatul intră şi ele în
această categorie, conform oficialilor. De asemenea, activităţi precum
aprinderea unei lumânări sau a unui grătar vor fi interzise, potrivit
relatărilor.
Iniţial, a existat o confuzie cu privire la includerea
fumatului în rândul activităţilor vizate de interdicţie – un responsabil din
industria tutunului insistând că noile reguli se referă doar la ”alcoolici care
fac kebab pe balcon” – însă ulterior oficialii Ministerului citat au confirmat
că şi fumatul va fi interzis.
Care mai este scopul balcoanelor dacă nu poţi fuma acolo?
Comentator pe site-ul popular TJournal
Încălcarea noilor reguli pentru prevenirea incendiilor
ar putea atrage o amendă de până la 3.000 de ruble (47 USD), în timp ce lăsarea
unei ţigări aprinse care provoacă un incendiu va putea aduce acuzaţii penale.
Când interdicţia va intra în vigoare la 1 octombrie,
impactul acesteia va fi unul profund.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Arhitectura oraşelor ruseşti este dominată în general
de blocuri, iar balcoanele sunt locurile unde oamenii fumează de obicei când
sunt acasă. Puţini vor fi dispuşi să se îmbrace şi să ia ascensorul până la
parter doar pentru a fuma o ţigară.
”A le interzice oamenilor să fumeze pe propriile balcoane este lipsit de sens. Guvernul a interzis pur şi simplu persoanelor să-şi folosească propriile proprietăţi”, a scris un comentator revoltat pe Twitter.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume