Locuitorii din Suceava și din cele opt localități aflate în carantină vor fi obligați să-și acopere nasul și gura cu măști de protecție sau cu orice alte mijloace vestimentare.
Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a decis că persoanele care nu vor avea aceste mijloacele de protecție minimale nu vor fi primite în instituțiile și spațiile publice, dar nici în mijloacele de transport în comun, potrivit agenției Mediafax.
De asemenea, începând de luni, se va restricționa temporar circulația autovehiculelor în zona Spitalului Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava. Excepție vor face riveranii, mașinile instituțiilor publice și ale agenților economici.
Și accesul pietonilor în zona Spitalului Județean va fi restricționat, de luni, cu excepția angajaților instituțiilor publice, agenților economici, riveranilor, persoanelor care se prezintă cu urgențe medicale la spital și aparținătorii acestora exclusiv în intervalul orar 11.00 - 13.00.