UPDATE 14.40: Hotărârile de schimbare a preşedinţilor Camerelor, publicate în Monitorul Oficial
UPDATE 14.25 Birourile Permanente, convocate pentru şedinţă la ora 17.00
UPDATE 14.00 Referendumul va avea loc pe 15 sau pe 22 iulie
UPDATE 13.55 Cererea de suspendare a lui Traian Băsescu a fost depusă
UPDATE 13:40 VINERI este ziua în care Parlamentul votează suspendarea preşedintelui. Deputatul PNL Mihai Voicu: „Asta e varianta primită de parlamentarii noştri. Ar putea apărea modificări, dar asta e varianta acum”.
UPDATE 12.30 Eugen Nicolăescu: Cererea de suspendare a lui Băsescu, depusă la ora 13.00
SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI – acesta pare să pasul pe care USL vrea să îl facă azi. Opziţia nu s-a dezmeticit din pumnii în care a ţinut-o puterea toată ziua de ieri, iar USL pregăteşte – din informaţiile de până acum – o nouă lovitură.
Plenul Parlamentului se reuneşte din nou. Astăzi la ora 16 este programată o şedinţă comună a Camerelor, şedinţă pe a cărei ordine de zi ar urma să fie, potrivit Realitatea TV, suspendarea preşedintelui Băsescu.
Tot azi se vor întruni Birourile Permanente, iar în a doua parte a zilei va fi convocat plenul pentru demararea procedurilor constituţionale de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu .

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.