După cazul elevului discriminat la Pitești, un alt elev, din Arad, este discriminat. Cel puțin așa susține familia lui Darius, un copil diagnosticat cu ADHD. Părinții acuză conducerea şcolii şi colegii de clasă de discriminare, iar aproape la indigo, precum la Pitești, părinţii colegilor lui Darius spun că el este o ameninţare pentru elevi. Speţa este analizată acum inspectorii şcolari.

Darius, elev în clasa a treia la Şcoala „Caius Iacob” de la Arad, a fost diagnosticat acum trei ani de un medic psihiatru cu ADHD, o tulburare de comportament care se manifestă prin lipsa atenţiei şi episoade de agresivitate. Tot atunci au apărut şi problemele în clasă, se plânge mama lui, notează Digi24.

„Toţi părinţii sunt pe noi, nu ştiu din ce cauză. Copiii lor sunt răi, dau în copilul meu”, spune Laura Bâra, mama copilului.

Părinţii colegilor lui Darius susţin, însă, că băiatul cu ADHD este cel agresiv.

”Ameninţă că va aduce un cuţit la şcoală şi îi va omorâ pe colegi”, declară Mariana Moraru, mama unui fost coleg al lui Darius.

Directorii l-au mutat pe copilul cu ADHD într-o clasă de tip step-by-step, în încercarea de a calma spiritele.

„Părinţii celorlalţi elevi au fost nemulţumiţi, au făcut presiuni asupra noastră. Acest copil perturba ora, se ridica în picioare, se lega de ceilalţi colegi”, a spus Mihaela Voştinar, directorul şcolii.

Mama elevului de 10 ani spune că de trei săptămâni de când a fost mutat la clasa step-by-step copilul cu ADHD nu mai este marginalizat. Nu este, însă, mulţumită de lecţiile predate acolo şi se gândeşte să îl transfere la altă şcoală într-o clasă tradiţională. Psihopedagogul şcolii, care lucrează cu elevul de 10 ani, spune că băiatul nu a fost nicicând umilit la ore.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.