Lista fostilor nazisti extradati in Romania se va mari in curand cu un nou nume: Michael Negele.
Nascut in Romania, el a intrat in Statele Unite in 1950, pe baza unei vize obtinute in Germania, si a devenit cetatean american cinci ani mai tarziu. Michael Negele, in varsta de 82 de ani, a fost gasit vinovat ca a servit ca paznic SS in lagarul nazist de la Sachsenhausen, de langa Berlin, si in ghetoul de la Therestenstadt, din Cehoslovacia. Judecatorul districtual E. Richard Webber a afirmat ca in calitate de gardian nazist, Negele „s-a comportat contrar civilizatiei si decentei umane”. Ministerul american de Justitie, citat de Associated Press, a anuntat ca Comisia Apelurilor de Imigratie din SUA a confirmat decizia privind extradarea catre Romania a lui Negele. Autoritatile americane i-au retras cetatenia in 2002. Avocatul lui Negele, Warren Hoff, a declarat ca nu i s-a comunicat inca decizia, dar a apreciat ca intentioneaza sa formuleze apel la o instanta de apel superioara.
Este al doilea caz de nazist extradat in Romania, dupa Nikolaus Schiffer, sosit in tara anul trecut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.