Incendiile uriaște din nordul statului California, despre care autoritățile spun că reprezintă unul dintre cele mai ”grave dezastre naturale din istoria modernă a Californiei”, au ucis până acum cel puțin 23 de persoane și au afectat mii de case, terenuri și clădiri de birouri, scrie de ABC News.
Pompierii americani, încă se luptă cu cele 22 de incendii izbucnite în mai multe zone din nordul statului și care în cursul zilei de miercuri s-au intensificat din cauza vântului.
Până acum flăcările au ars aproximativ 70.000 de hectare de pământ, au distrus complet sau parțial cel puțin 3.500 de clădiri și au obligat 20.000 de persoane să-și părăsească locuințele, potrivit Departamentului de Pădure și Protecție împotriva Incendiilor din California.
Cauzele incendiilor sunt necunoscute.
Cel puțin 8 000 de pompieri și personal de asistență alături de 124 de avioane dotate cu containere cu apă se luptă cu flăcările în California de Nord. Pompierii californieni au primit sprijin și de la colegii lor din statele vecine, Nevada și Washington.
Până acum, 168 de pacienți au fost tratați la trei spitale din județele Napa și Sonoma, începând cu luni noaptea, cei mai mulți suferind de arsuri și probleme respiratorii în urma inhalării de fuminhalarea fumului.
În districtul Sonoma, 285 de persoane erau date dispărute, miercuri seara, după ce cu o zi înainte numărul acestora depășea 600, dar un grup de peste 300 de oameni care s-au adăpostit de foc a fost găsit în siguranță.