Potrivit MAE, din cauza incendiilor puternice de vegetaţie au fost evacuate localităţile Aliki, Prinos Kazaviti, Rachoni, Agios Panteleimonas şi mănăstirile Arhanghelul Mihail şi Sfântul Pantelimon. De asemenea, se are în vedere evacuarea localităţii Theologos, vechea capitală a insulei.

Incendii Grecia | Insula Thassos, mistuită de flăcări. Incendiile s-au extins FOTO

Focul a izbucnit sâmbătă, în zona a patru localităţi diferite – Rachoni, Limenaria, Prinos, Aliki – ca urmare a unor trăsnete, şi apoi s-a extins în zonele sudice ale insulei, din cauza vântului care bate cu intensitate, în direcţia nord-sud.

Autorităţile locale au anunţat că circulaţia rutieră pe ruta de centură a insulei Thassos se desfăşoară în condiţii normale. De asemenea, nu sunt dificultăţi în ceea ce priveşte transportul cu feribotul între Limenas-Thasos (nordul insulei) şi portul Keramoti, aflat pe partea continentală a Greciei.

Potrivit sursei citate, nu există pericol imediat, însă situaţia se poate schimba de la un moment la altul, focul nefiind încă sub control, din cauza vântului puternic.

Cabral, primul mesaj după incendiul din Grecia. Care este situația acum. „Arde Thassos”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.