UPDATE ora 14:50 În acest moment, la fața locului au mai rămas patru autospeciale de stingere, iar incendiul este aproape stins.

UPDATE ora 13:30 Incendiul a fost localizat. La fața locului au fost trimise 20 de autospeciale de stingere, 3 autoscări, 5 SMURD și 2 descarcerări.

UPDATE ora 12:58 În acest moment, se mai degajează fum doar din fațada blocului, a transmis ISU.

Incendiu puternic în sectorul 5 din București, la un bloc în reabilitare termică. Unui pompier i s-a făcut rău
Foto: ISU

UPDATE ora 12:55 În total, doi pompieri care au inhalat fum au fost transportați la Spitalul Floreasca, ambii fiind conștienți.

UPDATE ora 12:42 Un număr de 38 de locatari au fost evacuați din blocul situat pe Calea Rahovei 325 și alte 7 persoane au primit ajutor medical.

De asemenea, un polițist local care a suferit o tăietură la nivelul unui braț este conștient și a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar starea sa medicală „nu a necesitat transport la spital”, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov.

UPDATE ora 12:30 Un pompier a acuzat probleme medicale după expunerea la fum și i s-a acordat primul ajutor în ambulanța SMURD. Pompierul este conștient, conform ISU.

UPDATE ora 12:28 O femeie de 84 de ani a fost transportată la Spitalul Universitar din București, după ce a inhalat fum.

Totodată, un bărbat de 85 de ani a refuzat transportul la spital, iar aparținătorii unei fetițe de 10 ani au refuzat ca minora să fie dusă la spital, a transmis ISU.

UPDATE ora 12.08 Potrivit informațiilor venite de la ISU, incendiul nu mai arde cu flacără. De asemenea, până la acest moment nu sunt persoane rănite.

UPDATE ora 11.55 Brigada Rutieră a transmis că a fost sesizată prin apel de urgență la numărul 112 în jurul orei 11.10.

Sunt aplicate restricții de circulație pe Calea Rahovei, dinspre Strada Buzoieni către Strada Mihail Sebastian.


Potrivit primelor date de la fața locului, pe una dintre laturile blocului din Calea Rahovei, mai precis pe cea din spate, focul s-a manifestat pe toată fațada.

Pe latura din față, incendiul s-a manifestat până la etajul doi, a mai transmis ISU.

Incendiu puternic în sectorul 5 din București, la un bloc în reabilitare termică. Unui pompier i s-a făcut rău
Zona unde s-a produs incendiul: Calea Rahovei, nr. 325. Foto: Google Maps

Incendiul a generat degajări mari de fum, iar la fața locului au intervenit 10 autospeciale de stingere și 3 autoscări.

Pompierii sunt în curs de evacuare a oamenilor aflați în bloc.

Foto: ISUIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Sursa video: Facebook / Adi Grigore

Citeşte şi:

SURSE: Percheziții DIICOT la clanul Geamănu și la Eugen Preda, liderul „clanului luptătorilor”

INS: Salariul mediu net a crescut în iunie cu 49 de lei. Ce alimente s-au scumpit

Cîţu, întrebat dacă știe cât costă o franzelă, după ce a spus că veniturile românilor au crescut: „Încerc să nu mănânc pâine”

Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
PARTENERI - GSP.RO
Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Playtech.ro
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, mai mulți cineaști au demisionat după ce s-a tras cu muniție letală pe platou
Observatornews.ro
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, mai mulți cineaști au demisionat după ce s-a tras cu muniție letală pe platou
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Știrileprotv.ro
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele