Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit vineri la un depozit de instalaţii sanitare din Oradea. Fumul negru și dens se putea observa de la kilometri distanță. Incendiul a fost localizat, însă a fost suplimentat numărul pompierilor care intervin.
Alarma a fost dată azi în jurul orei 10.30. Conform ISU Bihor, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 4.000 mp, cu degajări mari de fum. Pompierii intervin cu 7 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
„La acest moment, incendiul a fost localizat, fiind, astfel, eliminat pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți. Echipajele care intervin la fața locului au fost suplimentate cu alte 3 autospeciale de stingere”, au transmis reprezentanții ISU Bihor.
Nu au fost victime, toți angajații evacuându-se singuri din interiorul clădirii. Spațiul în care a pornit focul este dat în chirie firmei de curierat, scrie presa locală.