Pompierii doljeni intervin, sâmbătă, 12 februarie, pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată, în mai multe zone ale judeţului. Cea mai afectată este localitatea Braloşniţa, unde flăcările au cuprins vegetaţia şi mărăcinişul pe o sută de hectare de teren, informează agenția News.ro.
Intervenţia cea mai dificilă este în localitatea Braloşniţa, unde incendiul, declanșat în apropierea unei zone locuite, se manifestă pe o suprafaţă de 100 de hectare şi ard vegetaţie şi mărăciniş.
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă.
Potrivit publicației Craiova Forum, vântul bate cu putere şi focul se extinde cu repeziciune, zona afectată fiind limita cu satul Valea lui Pătru. În ajutorul salvatorilor au intervenit și localnicii.
Totuși, ISU Dolj a transmis că incendiul a fost localizat și stins în proporție de 90%. Nu a fost necesară evacuarea caselor din apropiere.
Alte două dintre incendii au fost anunţate concomitent, unul în comuna Coţofenii din Faţă, al doilea în satul Balta, din zona Filiaşi. La Coţofenii din Faţă flăcările s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare de teren. La Balta, în zona oraşului Filiaşi, incendiul este de mai mici proporţii.
Foto: Craiova Forum