Incediul a izbucnit la o fostă patiserie din cartierul Ferantari, în Capitală, iar pompierii s-au chinuit aproximativ o oră să stingă flăcările.
„Ajunşi la faţa locului s-a constatat că ardea cu flacără deschisă în interiorul podului. În primă fază s-a acţionat să nu se propage la celelalte imobile după care s-a continuat stingerea incendiului”, a declarat Mihail Pascu, ISU, secţia Grozăveşti, citat de Realitatea.net.
Pompierii nu au stabilit încă de la ce a pornit incendiul, mai ales în condiţiile în care patiseria nu mai funcţiona de câteva luni. Vecinii bănuiesc că focul a fost provocat de oamenii străzii care s-au aciuat în imobil.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Pe cine vrea Mircea Badea să vadă candidat la alegerile prezidențiale: „Sunt mare fan”
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii