Aproximativ 3,5 milioane de persoane din sud-estul Franţei au rămas fără televiziune şi radio, marţi, în urma unui incendiu provocat în noaptea precedentă pe o platformă a Télédiffusion de France (TDF), lângă Marsilia, relatează AFP, citată de Agerpres.
''Este, fără îndoială, natura criminală (a incendiului)'', a declarat, pentru AFP, directorul regional al TDF Sud-Est, Patrice Bargas. Acesta a precizat că au fost descoperite ''urme de efracţie''.
Incendiul a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, în sala de emisii şi s-a răspândit prin cabluri, au precizat pompierii locali, menţionând de asemenea posibilitatea unei ''intruziuni'' şi a unui ''act răuvoitor ''.
După incendiu, emisia a 25 din cele 30 de canale ale TNT (televiziune digitală terestră) şi a 19 posturi de radio FM a fost întreruptă pe un sfert de teritoriu, a precizat TDF.
În acest caz, parchetul din Aix-en-Provence a deschis o anchetă.