Al treilea incendiu, în același loc. Fotografiile ISU arată că au fost aruncate alte deșeuri

Comentează
Arhiva foto

Un nou incendiu a izbucnit duminică dimineață, în același loc, după cele două de sâmbătă și duminică. Hala din București, strada Carierei, aparține unei societăți în insolvență, al cărei proprietar (administratorul judiciar) a mai fost amendat de Garda de Mediu, în 2019, când i s-a pus în vedere să curețe zona plină de deșeuri. În continuare apar deșeuri, care iau foc ulterior.

UPDATE duminică, 8 martie, ora 10:50: A izbucnit al treilea incendiu, în hala abandonată și plină cu deșeuri, după incendiile de vineri și sâmbătă.

UPDATE sâmbătă, 7 martie, ora 12:00: Un nou incediu a izbucnit în această dimineață în același loc, unde au ars ieri deșeuri abandonate.

Potrivit ziare.com, autoritățile bănuiesc că în clădire au fost aruncate chiar noaptea trecută alte deșeuri, pentru că ard saci cu gunoi menajer.

Pentru stingerea incendiului din această dimineață, pompierii ISU Bucureștiu-Ilfov au intervenit cu 2 autospeciale; focul se întinsese pe aproximativ 100 de metri pătrați.

Responsabilii de mediu ne asigură că incendiile de ieri și de azi nu au poluat aerul, iar ministrul Mediului dă vina doar pe traficul auto.

Sursa principală pentru poluarea din București o reprezintă traficul auto.

Costel Alexe, ministrul interimar al Mediului (Digi24)

Costel Alexe a repetat că persistența poluării din București este o vină a Primăriei, pentru că nu a luat măsurile pe care și le-a asumat în Planul integrat pentru calitatea aerului și a anunțat că atât Primăria Generală, cât și cele de sectoare au fost amendate.

Avem toleranță zero față de toți cei care depozitează ilegal deșeurile, incendiază deșeurile sau nu respectă reglementările legale în vigoare în ceea ce înseamnă protecția mediului.Costel Alexe, ministrul interimar al Mediului (Digi24)

UPDATE 7 martie 10:00: Garda de Mediu informează că incendiul nu a produs poluare, la nivelul Bucureștiului, fiind „concentrații maxim admise de poluanți” care nu au afectat aerul.

Totuși, proprietarul imobilului va fi sancționat cu o amendă între 50.000 și 100.000 și va fi somat să ia toate măsurile necesare pentru evacuarea deșeurilor și asigurarea prevenirii viitoare pentru astfel de situații, transmite Ministerul Mediului într-o postare pe pagina de Facebook.

Potrivit Gărzii de Mediu, incendiul s-a produs într-o hală părăsită, din incinta Centralei de Construcții și Căi Ferate - societate aflată în insolvență, unde s-au găsit deșeuri abandonate - deșeuri de construcții, mase plastice, cauciucuri etc.

În postarea de pe Facebook, Ministerul Mediului mai arată că administratorul judiciar al societății în insolvență a mai fost amendat și anul trecut, când Garda de Mediu i-a pus în vedere să elibereze locul de deșeurile abandonate.

După incendiul izbucnit ieri, Garda de Mediu a făcut măsurători cu echipamente mobile de monitorizare, care au indicat „concentrații sub limitele de detecție ale echipamentelor”.

„Analiza datelor de monitorizare la toate cele 8 stații de monitorizare din București, dintre care cea mai apropiată de locul incendiului fiind Stația B1 – Lacul Morii, au indicat valori în limitele maxim admise, atât înainte, pe parcursul și după încheierea evenimentului de poluare”, se mai arată în postarea ministerului de Mediu.

Foto: ISU București-Ilfov

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
MONDEN
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
Analiză
19:26
Summitul BRICS: Modi, Putin și Xi se întâlnesc la Delhi sub umbra lui Trump. De ce consensul este puțin probabil în blocul care vrea să ia fața Occidentului
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate