Incendiu în județul Constanța. Un bebeluș de doar 10 luni și mama lui au fost la un pas de moarte, după ce casa lor a luat foc. Au fost salvați de pompieri care au intervenit ca să stingă vâlvătaia.UPDATE 11:15: Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Constanța. Potrivit medicilor, bebelușul are arsuri de gradul 1-2 pe aproape cinci la sută din suprafața corpului, iar mama acestuia s-a ales cu arsuri de gradul 1-2 pe mâini.
UPDATE 11:02: Flăcările au acaparat întreaga locuință, iar pompierii au reușit, cu greu, să domolească vâlvătaia. Sub tavanul prăbușit al casei, militarii au găsit, după mai bine de 40 de minute de căutări, un copil de trei ani. Din păcate, minorul era carbonizat.
Alarma s-a dat miercuri dimineață în localitatea Mihail Kogălniceanu. O casă a fost înghițită de flăcări. De îndată ce au văzut focul, vecinii au sunat la 112.
La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale. Din locuință au reușit să salveze la timp o femeie și bebelușul ei de doar 10 luni. Întreg tavanul s-a prăbușit, iar flăcările se extindeau cu repeziciune.
Victimele au fost preluate de o ambulanță SMURD, iar medicii le acordă îngrijiri.
Potrivit ISU, în imobilul care arde ar mai putea fi încă un copil de trei ani.
<iframe width="576" height="385" src="https://www.youtube.com/embed/GTz1vfU6Gyo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
sursă foto: ISU Dobrogea