Cinci autospeciale de pompieri s-au deplasat la faţa locului pentru a stopa incendiul, iar traficul este blocat în Piaţa Universităţii pentru a permite accesul acestora.

Rectorul Universităţii, Ioan Pânzaru, a declarat că personalul şi studenţii au fost evacuaţi din clădire şi a înaintat ca posibilă cauză pentru incendiu o defecţiune electrică. Mai multe persoane care rămăseseră blocate la etajul patru al clădirii au fos0-220367-marian.jpgt şi ele evacuate de pompieri.

Focul a pornit, din primele informaţii, de la depozitul de hârtie al unei firme ce are sediul la parterul Facultăţii de Litere, anunţă Antena 3.

„Incendiul nu este unul foarte mare, problema este mai degrabă fumul din clădire”, a declarat şi Florin Miulescu, directorul administrativ al Universităţii Bucureşti.

O singură persoană a fost intoxicată acum şi primeşte îngrijiri medicale în acest moment, conform medicului coordonator al SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

El a salvat o fată din incendiu

O studentă a fost ajutată să iasă din clădire de un tânăr care lipea afişe în zonă. Marian a povestit reporterilor Libertăţii că a văzut foc şi fum şi pe cineva care cerea ajutor. „Am tras-o de mâini şi am scos-o afară, unde a leşinat. A luat-o Salvarea”, ne-a spus bărbatul.

Urmărește-ne pe Google News