Cel puțin 2.000 de locuitori, dar și drumeți care se aflau pe traseul Pacific Crest au părăsit zona, spun autoritățile.

Mai multe case au fost distruse.

Există un avertisment de cod roșu de incendiu, deoarece California se confruntă cu secetă persistentă.

Sâmbătă a fost declarată stare de urgență în Siskiyou, în nordul statului, după ce mai mutle case au fost distruse, iar infrastructura a fost amenințată de flăcări, a declarat guvernatorul statului Gavin Newsom.

Incendiul s-a „intensificat și s-a răspândit din cauza combustibililor uscați, a condițiilor extreme de secetă, temperaturilor ridicate, a vânturilor și furtunilor cu fulgere”, a adăugat el.

Autoritățile avertizează că posibile furtuni ar putea duce la apariția mai multor incendii în zilele următoare.

Serviciul Forestier din SUA a avertizat că pompierii s-ar putea afla în pericol din cauza vântului puternic care poate răspândi flăcările în toate direcțiile.

Meteorologul Brad Schaaf a declarat însă pentru New York Times că fumul provenit de la incendiul McKinney ar putea duce la scăderea temperaturilor.

Este al doilea incendiu major care lovește statul în ultimele zile. Oak Fire, lângă Parcul Național Yosemite, continuă să ardă după opt zile, dar se află sub control în proporție de 67%, a declarat departamentul de pompieri Cal Fire.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.