UPDATE ora 16.20: Reprezentanții Muzeului de Artă au confirmat într-o declarație de presă ținută în fața Palatului Regal că lucrările de artă existente în sala cuprinsă de incendiu nu au avut de suferit și că, deși sunt opere interbelice, acestea nu sunt „genul de capodopere pe care lumea caută să le vadă”.
„Erau 12 picturi de diverse dimensiuni și 8 lucrări de sculptură. Ca să vă dați seama de lipsa de amploare a fenomenului, lucrările nu au avut de suferit. Este o sală de trecere, nu conține genul de capodopere pe care lumea caută să le vadă. Sunt opere de artă din perioada interbelică, opere valoroase, dar departe de ceea ce vizitatorii caută, adică Grigorescu, Tonița, Pallady”, au spus reprezentanții Muzeului.
UPDATE ora 15:25: Purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, a declarat pentru Libertatea că, din primele constatări făcute de pompieri la fața locului, obiectele de artă nu au fost cuprinse de flăcări.
„La prima evaluare, rezultă că obiectele de artă din Muzeu nu au fost afectate de incendiu. În încăperea respectivă erau tablouri și o statuie”, a afirmat reprezentantul ISU pentru Libertatea.
Acesta a menționat că, deși focul nu a ajuns la obiectele de artă, nu exclude ca apa și fumul să le fi afectat, dar „pagubele le vor constata cei din Muzeu”.
Știrea inițială: Suprafața afectată a fost de aproximativ 70 de metri pătrați, iar pompierii au stins rapid flăcările.
„Din cladire au fost evacuate 150 de persoane. Nu sunt victime”, a transmis ISU, care nu a precizat cauza probabilă a focului.
La fața locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, 3 autoscări, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro