Un incendiu a izbucnit luni seara, în Sectorul 3 al Capitalei, o persoană având arsuri la nivelul membrelor, iar şase proprietăţi sunt cuprinse de flăcări, au anunţat oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
O femeie în vârstă de 60 ani a fost intubată şi apoi a fost transportată la Spitalul Floreasca.
Pompierii se tem că incendiul are loc pe Strada Meiului ar putea să se extindă.
În total, la faţa locului au fost trimise 14 autosepciale de stingere. La locul intervenției au fost trimise şi cinci echipaje SMURD.
Flăcările au cuprins şase proprietăţi, fiind afectată o suprafaţă de 600 de metri pătraţi.