Aseară, cu puțin înainte de ora 19:00, locuitorii din Fierbinți-Târg au observat flăcări înspre lacul Dridu, la circa 500 de metri de locuințele lor.

“Am sunat imediat la Pompieri, care au venit și ei la fața locului. Flăcările erau uriașe la un moment dat, după ce a început să bată vântul. Totul s-a încheiat undeva după miezul nopții. Ne-am panicat, vă dați seama”, povestesc oamenii din Fierbinți.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița a punctat, pentru Libertatea, că au ars aproximativ 350 de hectare de vegetație uscată și stuf.

“Primul apel a venit undeva la 18:47, iar incendiul s-a stins definitiv dimineață, la ora 01:05. A durat undeva la șapte ore. Nu a existat pericolul extinderii spre locuințe, dar vântul a îngreunat misiunea”, au punctat reprezentanții ISU Ialomița pentru Libertatea.

Nu se știe, deocamdată, dacă au murit păsări sau animale, însă unii localnici confirmă că au auzit animale sălbatice când focul s-a extins.

Imagini de la incendiul de sâmbătăIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.