Incendiul uriaș de pădure din Argeș s-a extins: pompierii au fost duși către focarele active cu un elicopter Black Hawk

Comentează

Pompierii au reluat, sâmbătă, misiunea de stingere a incendiului de vegetaţie izbucnit cu o zi în urmă într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetăţeni, judeţul Argeş. Flăcările s-au extins, afectând, în prezent, o suprafață de 24 de hectare.

Elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General al Aviaţiei a transportat pompieri şi lucrători ai Ocolului Silvic în zona focarelor active, iar apoi a reluat misiunea de stingere.

Potrivit unui comunicat de presă, pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă au rămas în supraveghere echipe mixte formate din pompieri, lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Ocolului Silvic.

La faţa locului intervin o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o cisternă, o ambulanţă SMURD, un punct de comandă mobil, nouă autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un microbuz şi un ATV.

Totodată, în sprijin acţionează lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cetăţeni şi ai Ocolului Silvic.

„În această dimineaţă, elicopterul Black Hawk al IGAv a efectuat două transporturi de personal şi tehnică specifică de primă intervenţie (pompieri şi lucrători ai Ocolulului Silvic) în zona focarelor active, unde nu se poate face accesul terestru. Ulterior, elicopterul a reluat misiunea de stingere”, au afirmat reprezentanţii IGSU, potrivit News.ro. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
16:16
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de implicare în campania lui Călin Georgescu din 2024
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
IAN
16:17
Ian, prima reacție după ce a urinat pe scenă la Arenele Romane. Trapperul și-a cerut scuze public
Mirabela Gradinaru alaturi de designerii Romanian Fashion Week 2026
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima-doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
17:01
Soldații lui Vladimir Putin fug de război și se ascund în Finlanda
17:00
Cum să folosești la maximum funcțiile din Google Gemini în Google Maps ca să ai parte de drumuri mai liniștite
16:53
În anul 2000, Florin Răducioiu câștiga 80.000 de euro lunar. Acum povestește ce viață de lux trăia: „Eram frumos și bogat. O figură de circ”
Analiză
16:34
UE vrea să introducă tarife și la mașinile hibride importate din China, după ce deficitul comercial a ajuns la un miliard de euro pe zi, iar industria auto anunță concedieri pe bandă
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...