Bărbat este suspectat că a înşelat mai multe persoane, prin crearea convingerii că în calitate de "inspector anticorupţie", le va ajuta în rezolvarea favorabilă a unor litigii de natură civilă sau penală. Autoritățile l-au surprins în flagrant delict pe L.D., de 48 de ani, din comuna Săcelu, judeţul Gorj, primind 800 de lei, de la un gorjean, căruia îi crease convingerea că în calitatea de "inspector anticorupţie" în cadrul unui ONG, îi va demonstra nevinovăţia într-o cauză penală, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Suspectul, deşi nu avea studii juridice, pentru a convinge părţile vătămate că le va ajuta în rezolvarea favorabilă a unor litigii, se prezenta ca fiind "inspector anticorupţie" în cadrul unei organizaţii non guvernamentale, fără a efectua vreun demers real în acest sens.
Poliţiştii au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca sâmbătă, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.