Potrivit site-ului .bbc.co.uk, Billy McNeely a declarat că în toată această perioadă nu a ştiut că lama cuţitului se află acolo. Bărbatul în vârstă de 32 de ani susţine că timp de trei ani a avut dureri şi mâncărimi în spate. În toţi aceşti ani el a consultat mai mulţi medici din cauza disconfortului. Doctorii nu au găsit nimic suspect şi i-au spus că i-au fost afectaţi nervii spinali.
Într-o seară, iubita lui, Stephanie Sayine, a simţit în palmă cum ceva ascuţit iese din spatele bărbatului şi astfel a fost descoperită arma albă.
În aprilie 2010, Billy McNeely a fost implicat într-un scandal, după un meci de wrestling şi a fost înjunghiat de cinci ori. Atunci, medicii de gardă de la un spital local i-au pus mai multe copci, însă nu i-au făcut radiografie. Victima vrea să dea în judecată instituţia medicală.