4036-154830-petrucalapodescunew.jpgStupidă postura în care s-au aflat duminică Boc şi membrii Guvernului, ascultând în poziţia mutului poliloghia lui Băsescu. Care le-a explicat ca unor nepricepuţi sau retardaţi că ţara e în recesiune şi că în domeniul mai fiecăruia se petrec tot felul de aberaţii. Principala victimă a fost Ecaterina Andronescu. Sigur că programa şcolară trebuie modernizată, adaptată economiei de piaţă, dezvoltării informaticii, serviciilor. Dar asta înseamnă şi fonduri. Oricum, de aici până la ideile simpliste ale “dirigintelui” e cale lungă.

Nu cred că actualul preşedinte, care explica lăzăriştilor că el nu s-a omorât cu cartea şi totuşi s-a făcut şef de stat, e abilitat să-şi impună viziunea. Nu cred că societatea are nevoie doar de tinichigii auto şi de chelneri, excluzând pregătirea “filosofilor”, cunoaşterea şi a păpădiei, a muzicii, literaturii, istoriei. Vrem să avem doar roboţi umani care, fără un calculator, sunt nişte idioţi perfecţi? E drept, o gloată îndobitocită şi redusă la automatisme e mai uşor de manipulat. Nu pot să nu evoc însă experienţa chiar a ţării lăudatului “Google”, care acum importă profesori de latină, de ştiinţe umaniste.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.