Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 3,41%, cel mai mare nivel din februarie 2014, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR). Pe 9 iulie, în ziua în care a fost demisă Laura Codruța Kovesi, indicele ROBOR a scăzut la 3,38%, de la 3,39%.
Indicele ROBOR la 3 luni este indicatorul în funcție de care variază dobânda pentru creditele în lei.
Acest indicator a crescut accelerat în ultima vreme, ajungând la maximul ultimilor 4 ani.
Indicele ROBOR a crescut ca urmare a creșterii dobânzii-cheie de către BNR. Aceasta a majorat, la rândul ei, dobânda la 2,5% pentru a lupta contra inflației, care a atins 5,4% în luna mai, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).