Este ştiut faptul că o parte consistentă din populaţia Indiei trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi, iar această situaţie îi împinge la gesturi extreme pe locuitori.
Oamenii îşi riscă viaţa dresând animale sălbatice, în special maimuţe şi cobre, spre deliciul turiştilor. Aşa s-a întâmplat şi cu maimuţele pe care reporterii ziarului Libertatea le-au descoperit în Varanasi, unde doi macaci făceau un show de zile mari în plină stradă.
În timp ce maimuţoiul saluta graţios publicul şi mânuia un pistol de jucărie, maimuţica dansa şi stătea la poză. Mai mult, cele două animale, ţinute în lanţuri pe toată durata spectacolului, s-au luat în braţe cuminţi, pentru a fi pozate.

Sunt precum câinii maidanezi la noi

India este de departe ţara tuturor posibilităţilor! Aşa se face că animale pe care noi le vedem doar dincolo de gardul grădinilor zoologice, acolo circulă libere pe stradă şi scotocesc în gunoaie după hrană. În mai multe zone, maimuţele dau năvală pe stradă şi fură mâncare de la localnici.

08-2-maimuta_maidaneza.jpgIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
BOMBĂ! Diana Șoșoacă, UMILITĂ în Senat. Ce s-a întâmplat chiar în această dimineață
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă, UMILITĂ în Senat. Ce s-a întâmplat chiar în această dimineață
O tânără româncă şi alte două femei au fost ucise în Valencia, în ultimele 5 luni. Toate trei au fost sugrumate, apoi aruncate în şanţ
Observatornews.ro
O tânără româncă şi alte două femei au fost ucise în Valencia, în ultimele 5 luni. Toate trei au fost sugrumate, apoi aruncate în şanţ
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2021. Scorpionii sunt tentați să se izoleze față de orice opinie, indiferent de originea ei
Guvernul oferă peste 1.200 de lei. Care este condiția
Știrileprotv.ro
Guvernul oferă peste 1.200 de lei. Care este condiția
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)