Daca scoatem din ecuatie cele patru dosare (Nastase, Mitrea, Seres si Pacuraru) plimbate, contestate, amanate, reluate, e greu, daca nu imposibil sa accepti asertiunea ditamai purtatorului de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray: ‘Am subliniat in mod constant rezultatele bune ale DNA si importanta stabilitatii institutionale’, zice oficialul, insistand asupra conditiei sine-qua-non a mentinerii lui Daniel Morar in fruntea DNA. E o imixtiune aroganta si grosolana in treburile statului roman, caruia pur si simplu i se dicteaza de la Bruxelles cine ce functie sa ocupe. Maniera a mai utilizat-o si amicul Monicai Macovei, Franco Frattini, pe vremea cand era comisar UE, fiind nevoit, in urma unor proteste in Parlamentul European, sa faca pasul inapoi. Uniunea Europeana, prin uzanta si norme proprii, nu sustine persoane, ci principii, politici si institutii ale statului de drept. Interesant e insa ca, uzand de informatii superficiale, si publicatia The Economist vede in Morar un Arhanghel Mihail, fara de care Romania ar cadea prada balaurilor. Nimic mai fals.

Sub Daniel Morar, DNA a ajuns o institutie despre a carei eficienta e dificil sa vorbesti. Chiar cele patru dosare amintite, sustin nu putini juristi, exceleaza nu prin profesionalismul celor ce le-au intocmit, ci prin circul tv pe care l-au sustinut. Oricum, la 13 august, e oportun ca Parlamentul sa lase procurorilor posibilitatea de a-si continua anchetele, argumentandu-si invinuirile. In rest, ‘rezultatele bune’ invocate de Mark Gray inseamna sume imense cheltuite pentru mai nimic, inseamna dosare zacand in sertare, sesizari uitate, solutii gresite si, nu in ultimul rand, nesfarsite acuze de obedienta politica. DNA trebuie sa fie pusa pe picioare si profesionalizata, trebuie sa aiba sira spinarii. Ceea ce managementul Morar nu i-a asigurat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.