‘Ingerii pazitori’ ai metroului bucurestean

Si-au sucit ritmul de viata, nu mai pot munci ziua si nu mai pot dormi noaptea, au chelit din cauza luminii reci a neoanelor si au plamanii intepati de aerul rece si umed al subteranelor. In tunelurile metroului bucurestean 900 de suflete se lupta cu orele de smoala ale noptii si cu programele de revizii sau reparatii pe care trebuie sa le duca la capat, indiferent ca e vara, ca e iarna, ca e Craciun, Paste sau Anul Nou. Daca dimineata circula metroul, si nu e greva, inseamna ca ei si-au facut treaba.

Nu sunt nici mai rai, nici mai buni decat altii, nu sunt nici mai frumosi, nici mai urati, nici mai lenesi, nici mai harnici. Luati separat, unul cate unul, sunt oameni simpli, dar nu-i poti intelege cu adevarat decat in momentul in care ii privesti ca pe o echipa. Lor, si multor altora, li se dato-reaza faptul ca metroul bucurestean este unul din cele mai sigure din lume, incidentele aparute din cauza proastei exploatari in cei aproximativ 30 de ani de existenta putand fi numarate pe jumatate dintre degetele de la o mana.

900 de oameni rascolesc in fiecare noapte galeriile metroului. Asteapta cuminti pe peroanele statiilor ca intreg sistemul de alimentare cu energie electrica sa fie decuplat, apoi dispar unul cate unul in haul negru de sub orasul ce se pregateste de culcare. “Cei 65 de kilometri de cale ferata dubla sunt inspectati noapte de noapte de oamenii din cele 11 districte de linie. Pentru a face treaba mai usoara, fiecare district este impartit in trei”, explica Constantin Ionescu, seful echipelor de intretinere a caii de rulare.

Verificarea sinelor si a tuturor instalatiilor care tin vagoanele in limite de siguranta se face vizual. Concret, un revizor de cale, asa cum este el denumit, strabate in fiecare noapte, pe jos, kilometri intregi de tunele, el fiind platit de conducerea Metrorex pentru a examina cu lampasul fiecare centimetru din sinele pe care gonesc trenurile si de a raporta la iesirea din schimb eventualele avarii. “Daca este ceva in neregula, echipele de noapte vor remedia defectiunile. Totul se face dupa planuri bine stabilite in timp, exista calendare de verificare care se respecta cu strictete. As putea spune, fara teama de a exagera, ca metroul este ca o a doua armata”, mai afirma Constantin Ionescu.

Viorel Vanci a preluat dragostea pentru caile ferate de la fratele sau, pe vremea cand locuia in Turda. “Mi-a placut la nebunie uniforma de ceferist, era asa frumoasa. Fratele meu era asa de mandru, mergea, asa, ca un paun si toata lumea il invidia. Cand ne arata permisul de ceferist toti eram incantati la nebunie. Asa am crescut eu, cu dragostea asta pentru caile ferate, nu s-a putut la CFR asa ca am venit la Metrorex”, povesteste Viorel, unul dintre cei mai vechi muncitori din subterane.

A pornit de jos, de la munca grea, bruta, si a strans nu mai putin de 28 de ani de lucru in subteran. Acum incearca sa culeaga roadele, este sef de echipa de interventie, are in subordine zeci de oameni, insa asta nu l-a facut sa uite de unde a plecat. Munceste cot la cot cu ei, trage de cabluri, invarte chei imense, taie, sudeaza si impinge la boghiuri.

Cunoaste foarte bine neajunsurile muncii de noapte, a chelit si el din cauza luminii artificiale, si-a dat bioritmul peste cap, nu mai poate munci ziua si nu mai poate dormi noaptea, dar asta nu l-a impiedicat sa-si faca o familie. “Uite ca am reusit sa fac si copii, chiar daca sunt plecat noptile de acasa”, glumeste el. “Sincer, nu mi-e greu deloc acum. M-am obisnuit, as putea spune ca nu reusesc sa ma impac deloc cu regimul de zi. Ajung acasa dimineata, ma culc la 6, ma trezesc la 9.30 si mai trag un pui de somn o ora pana la buletinele de stiri de seara”.

Desi recunoaste ca aerul umed al tenebrelor aproape ca ii taie respiratia si ca atunci cand se taie cu flexul o bucata de sina din cauza fumului au cu totii senzatia ca se afla la poarta iadului, se multumeste sa spuna simplu: “M-am obisnuit”.

N-au cersit niciodata recunostinta calatorilor, ci doar din cand in cand s-au luat la harta cu finantistii de la Guvern pentru cateva procente in plus la salariu. Faptul ca le-au primit sau nu, este alta poveste, care tine mai mult de interese care de cele mai multe ori pe ei ii depasesc.

“N-am mai avut prima de Craciun sau de Paste de nu stiu cand. De al treispelea salariu nu mai vorbesc. Intelegem ca nu se poate, dar pe noi ne intelege oare cineva ca uneori nu mai putem?”, se intreaba Viorel.

Viorel Vanci “bate” subteranele metroului de 28 de ani. Impreuna cu colegii lui au grija ca in fiecare dimineata vagoanele sa circule in siguranta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE