Politicianul este de părere că astfel trecătorii vor avea posibilitatea să "fie mai aproape de clădirea impunătoare" construită de Nicolae Ceauşescu.
a mai mult, preşedintele Camerei Deputaţilor, Vasile Zgonea, a anunţat, joi, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute în aer liber, chiar în curtea clădirii, că va fi organizat un concurs de proiecte pentru reamenajarea spaţiului respectiv, după modelul Euroviusion-ului.
Nu este însă prima dată când dărâmarea gardului ce înconjoară Palatului Parlamentului este luată în discuţie. În 2010, Mircea Geoană a propus eleminarea zidului acre înconjoară impunătoarea clădire, însă printre cei care s-au opus au fost deputatul Aura Vasile sau fostul premier Adrian Năstase.