Cei mai emoţionaţi sunt, de departe, părinţii micuţilor care încep şcoala din septembrie. Au de respectat un calendar strict pentru a se asigura că odraslele lor vor fi admise la şcoli bune şi situate cât mai aproape de casă. În mod surprinzător, în cele mai multe cazuri optimismul vine din partea celor mici!
“Nu mi-e frică mie de examen! Îmi place la şcoală şi sunt sigură că o să mă descurc!”, ne-a spus, voioasă, Ana. Are 5 ani şi jumătate şi, întrucât nu va avea şase ani împliniţi până la data de 31 august, va trebui să susţină primul test din viaţa ei, chiar înainte de a intra în ciclul de învăţământ primar. Este vorba despre un test psihosomatic în cadrul căruia va fi evaluată de trei specialişti, printre care şi un psiholog. La sfârşit va trebui să demonstreze că este suficient de dezvoltată pentru a studia alături de copii născuţi puţin mai devreme decât ea. Iată câteva din “exemplele de comportamente” care îi vor fi analizate în timpul evaluării:
– îi va fi testată memoria şi atenţia prin ilustrarea unui desen dintr- o poveste citită de un adult;
– va trebui să sorteze obiecte pe categorii, clasificându- le după un criteriu (mărime sau culoare);
– să identifice un obiect care nu aparţine unui grup;
– va împărtăşi impresii despre jucăria/ jocul preferat;
– va trebui să recunoască emoţii (bucurie, tristeţe, mirare), vizualizând un şir de imagini.
În total vor fi evaluate 12 tipuri de competenţe matematice, sociale şi emoţionale.
Rezultatele se dau pe 11 aprilie
Înscrierea propriu-zisă a copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I va avea loc din 24 februarie, iar listele cu elevii admişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014 – 2015 vor fi publicate pe 11 aprilie. Pentru calendarul integral al admiterii în învăţământul primar, accesaţi www.libertatea.ro. Tot acolo găsiţi vedea un exemplu de fişă pentru evaluarea psihosomatică în vederea înscrierii în clasa pregătitoare sau în clasa întâi.
Start pentru simulările naţionale!
De astăzi au început simulările pentru examenele naţionale. Primii care intră în focuri sunt elevii de a VIII-a, după care urmează liceenii, ultimii fiind copiii testaţi în premieră anul acesta, respectiv elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.
Elevii de clasa a VIII-a au de trecut azi prima simulare a testului de evaluare, în condiţii de examen
– Elevii claselor a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la limba şi literatura română, mâine are loc proba scrisă la matematică, iar joi, pe 20 februarie, la limba şi literatura maternă. Elevii vor afla rezultatele pe 7 martie, iar examenele propriu-zise încep pe 23 iunie. Faţă de anul trecut, la admitere, notele la examenele naţionale vor avea o pondere de 75% din medie, iar restul, 25%, va reprezenta media anilor de studiu din gimnaziu.
– Elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor susţine simularea bacalaureatului, între 3 şi 7 martie, iar rezultatele vor fi afişate la data de 14 martie.
– Anul acesta vor fi organizate, în premieră, evaluări naţionale pentru toţi elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, care vor avea loc în perioada 6-29 mai.
Vezi aici fisa de EVALUARE PSIHOSOMATICĂ ÎN VEDEREA ÎNSCRIERII ÎN CLASA PREGĂTITOARE Vezi aici fisa de EVALUARE PSIHOSOMATICĂ ÎN VEDEREA ÎNSCRIERII ÎN CLASA I
Descarcă AICI calendarul integral al înscrierilor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro