Instagram introduce noi setări de securitate pentru minori

Comentează

Reprezentanții rețelei sociale au anunțat că vor implementa noi măsuri de protecție pentru copiii și adolescenții care folosesc Instagram. Conturile minorilor vor deveni implicit private, va exista un sistem care să detecteze acele conturi suspicioase care încearcă să ia legătura cu cei mici, iar posibilitățile prin care agențiile de publicitate pot ajunge la ei vor fi limitate, potrivit unui articol de pe blog-ul Instagram.

Conform reprezentanților platformei deținute de Facebook, utilizarea de conturi private este cea mai bună opțiune pentru minori, deși mulți dintre ei și-ar dori să aibă conturi publice pentru a-și construi rețeaua de urmăritori. Astfel, începând din această săptămână, conturile utilizatorilor cu vârste mai mici de 18 ani vor deveni automat private.

Tinerii care au deja un cont public de Instagram vor primi o notificare prin care sunt prezentate beneficiile deținerii unui cont privat, însoțite de explicații privind schimbarea setărilor de confidențialitate. Totuși, ei vor avea în continuare posibilitatea de a reveni la contul public sau de a-l menține astfel dacă își doresc.

„Conturile private permit oamenilor să controleze cine vede sau răspunde la conținutul lor. Dacă aveți un cont privat, oamenii trebuie să vă urmărească pentru a vedea postările, poveștile și reels-urile, cu excepția cazului în care alegeți să permiteți altor persoane să vă redistribuie conținutul. De asemenea, oamenii nu pot comenta conținutul dumneavoastră în acele locuri și nu vă vor vedea deloc conținutul în Explore sau hashtag-uri”, explică reprezentanții Instagram.

Depistarea conturilor cu „comportament potențial suspect”

O altă măsură vizează detectarea conturilor suspicioase care încearcă să ia legătura cu copiii sau adolescenții. Concret, a fost dezvoltată o tehnologie care permite identificarea conturilor care au prezentat un comportament potențial suspect, ceea ce va duce la oprirea interacțiunii acestora cu cele ale tinerilor. Prin „comportamentul potențial suspect”, se face referire la acele conturi care aparțin adulților care au fost blocați recent de un tânăr, de exemplu. Dacă aceste persoane vor găsi conturile minorilor, nu vor putea să le urmărească.

Pentru început, măsura se va aplica în Statele Unite ale Americii, Australia, Franța, Marea Britanie și Japonia, dar se dorește extinderea ei și în alte țări.

În același timp, Instagram anunță că va limita posibilităţile ca minorii să fie vizați de advertiseri, aceștia din urmă având la dispoziție mai puține categorii de informații despre copii.

Practic, în câteva săptămâni, agențiile de publicitate vor putea să direcționeze anunțuri către persoanele de sub 18 ani doar în funcție de vârstă, sex și locul unde se află. Opțiunile de direcționare disponibile anterior, precum cele bazate pe interese sau pe activitatea lor pe alte aplicații și site-uri web, nu vor mai fi disponibile. Aceste schimbări se vor aplica și pentru Facebook și Messenger.

„Când tinerii împlinesc 18 ani, îi vom informa cu privire la opțiunile de direcționare pe care agențiile de publicitate le pot folosi acum pentru a ajunge la ei și la instrumentele pe care le oferim pentru a-și controla experiența publicitară”, se mai arată în anunțul reprezentanților Instagram.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
18:08
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Ultimele știri
20:39
CTP critică dur naționala României după eșecul cu Bosnia: „Echipă de ospătari! Îmi venea să mă ascund sub masă”
Analiză
20:38
Raport „Education at a Glance 2026”: România, pe ultimul loc în OCDE la finanțarea educației, cu un sfert dintre tineri fără liceu și 81% dintre români fără facultate
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
20:18
David Popovici, discurs manifest despre eșecurile din fotbalul românesc și atacurile fanilor: „Când pierdem, spunem că ei își bat joc de noi”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri