Peste 250 de instrumente de tortură din secolul al XVII-lea vor fi vândute la licitaţie la New York, iar o parte dintre încasări va fi vărsată unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului care luptă împotriva practicilor actuale.
'Sunt instrumente concepute pentru a provoca suferinţă... unelte extrem de diabolice', a explicat Arlan Ettinger, preşedinte al casei de licitaţii Guernsey's.
Printre cele 252 de obiecte se numără în special un cleşte de limbă sau un scaun cu cuie...
Potrivit lui Ettinger, colecţia este estimată între 3 şi 4 milioane de dolari. El a indicat că unele obiecte datează din secolul al XVII-lea şi că altele sunt şi mai vechi şi că sunt însoţite de documente rare care conţin 'gravuri cu scene de tortură'.
Celebră în secolul al XIX-lea, această colecţie a fost expusă în Europa şi SUA. Ea a dispărut apoi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, 'când un gentleman norvegian persecutat de germani' pentru că a ajutat evrei 'a cumpărat colecţia şi a adus-o în SUA'.
După moartea sa în anii 1970, colecţia a rămas în familie. Această licitaţie, a cărei dată nu a fost stabilită, intervine în plină dezbatere în SUA în privinţa utilizării unor metode de interogatoriu controversate în războiul împotriva terorismului sub preşedinţia lui George W. Bush.
Ettinger a afirmat că o parte din încasări va fi vărsată unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, precum Amnesty International, pentru a lupta împotriva torturii.