Stațiunea Hendaye este ultimul sat aflat în sud-vestul Franței, înainte de granița țării cu Spania. Frontiera dintre cele două țări este demarcată aici de râul Bidassoa, în mijlocul căruia se află insula Faisans, o zonă inaccesibilă aproape tot anul, necunoscută de localnici. De altfel, singura construcție de pe insula Faisans este un monument ce marchează un eveniment istoric, care a avut loc în 1659. Pentru trei luni de zile, Spania și Franța au negociat această insulă, considerat până atunci teritoriu neutru. Atunci a fost semnat Tratatul de la Pirinei, prin care cele două state au căzut de acord privind teritoriile pe care le disputau. Tratatul a fost consimțit prin nunta regală dintre regele Franţei Louis XIV şi fiica regelui Spaniei Philippe IV.
În acest acord se stipula că insula este împărțită între cele două țări. În plus, controlul asupra teritoriului era și el împărțit. Astfel, de la 1 februarie la 31 iulie, insula se află sub control spanoiol. Următoarele șase luni, insula este controlată de Franța.
Acest gen de co-suveranitate poartă denumirea de condominiu, iar cel ce vizează Insula Faisans este unul dintre cele mai vechi în existenţă.
Comandantul naval din San Sebastian şi omologul din oraşul francez Bayonne au rolul de guvernatori ai insulei. În realitate, mica insulă este în grija primarilor localităţilor Irun şi Hendaya, ceea ce înseamnă că cel puţin o dată pe an sunt nevoiţi să trimită o mică echipă care să taie vegetaţia crescută în exces.
Citește și: VIDEO/Amintiri din clubul cu vampiri: Dracula, reclamat la ambasada SUA după ce a speriat o americancă!