Procurorii DNA Cluj au efectuat marți, 31 martie 2026, percheziții în cadrul unui dosar de corupție vizând Autoritatea Rutieră Română (ARR) și pe directorul general al instituției, Cristian Anton, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu. Interceptările arată cum erau colectați banii și îl surprind pe Cristian Anton numărând sumele, potrivit Mediafax.
Cuprins:
Ancheta urmărește fraudarea examenelor pentru atestate profesionale și constituirea unui grup infracțional organizat. Cristian Anton a fost reținut pentru 24 de ore. DNA a descoperit 500.000 de euro, ascunși în cutii pentru pantofi, valize sau mobilier de bucătărie.
Dosarul a fost inițiat după un denunț depus pe 29 noiembrie 2024, care arăta că sume între 500 și 1.500 de euro erau cerute pentru facilitarea obținerii atestatelor de transport marfă și persoane.
Ancheta a descoperit un mecanism organizat, condus de Anton Cristian, cu implicarea altor angajați ARR.
DNA a făcut supraveghere operativă, iar procurorii dețin atât interceptări, cât și înregistrări ambientale și filmări. DNA a lucrat la acest caz și cu 3 investigatori sub acoperire.
Concret, DNA a început să supravegheze de anul trecut examenele.
De exemplu, la examenul din data de 25.10.2025 din București, banii ar fi fost strânși într-o geantă, care apoi a ajuns la Cristian Anton, șeful ARR.
„Ulterior, în jurul orei 20.30, Radu Bogdan Alexandru a fost surprins deplasându-se de la sediul societății la imobilul unde locuiește Anton Cristian, având asupra sa un rucsac și o geantă de mână, urcând cu aceste bunuri asupra sa și petrecând aproximativ 20 de minute în interiorul apartamentului”.
Procurorii au supravegheat examenele din București, Arad și Mehedinți și au interceptat discuții care demonstrează modul de operare:
Directorul general al ARR, Cristian Anton, a fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu din perioada în care actualul președinte al PSD era ministru al transporturilor.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu are amănunte, dar că cine nu respectă legea trebuie să plătească: „Am văzut în această dimineaţă. Cine nu respectă legea trebuie să plătească. Nu ştiu amănunte. Îmi doresc pentru el să fie nevinovat. Dar, vă repet, dacă cineva greşeşte, nu contează că a fost şef de cabinet sau ministru şi aşa mai departe. Cine nu respectă legea plăteşte”, a afirmat Grindeanu.
În interceptări se pomenește și numele lui Sorin Grindeanu:
Sumele colectate erau remise lui Anton Cristian, care le număra și le împărțea în plicuri și calupuri.
Procurorii DNA au montat tehnică de interceptare în apartamentul lui Anton Cristian, și l-au surprins pe acesta cum număra banii primiți.
„În incinta apartamentului s-a putut observa cum Anton Cristian primește de la acesta un plic de dimensiuni mari, voluminos. (…) Din gesturile ulterioare ale lui Anton Cristian, rezultă fără dubii că acesta i-a adus sumele de bani colectate ca urmare a examenului din data de 22.11.2025, și că în imobilul acestuia există numeroase sume de bani”, arată procurorii DNA.
Tehnica de interceptare a surprins momentul când acesta număra banii primiți în urma examenelor fraudate: „La orele 19.34, 19.35 și 19.36 au început să se audă sunete asemănătoare celor produse de manipularea unor plicuri sau hârtii”.
„ 1, 2, 3 …(neinteligibil)… 20, 21 …(neinteligibil)… 30, 31, 32, 33 …(neinteligibil)… 61 …(neinteligibil)… 77, 78 …(neinteligibil)… 81, 82 …(neinteligibil)… 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96 …(neinteligibil)… 98, 99, 100”.
„La orele 20.57 și 20.58, Anton Cristian a realizat, în șoaptă, următoarele numărători:
Anton Cristian ascundea bani și deasupra mobilierului de bucătărie.
„Cât timp se afla cu picioarele pe blatul mobilierului de bucătărie, înainte de a lua acel pachet, Anton Cristian a fost auzit în timp ce spunea următoarele: „Să-l iau, în **** mea …(neinteligibil)… Hai aici!”
Ancheta arată că banii erau depozitați în mai multe locuri, inclusiv deasupra mobilierului de bucătărie, în valize și cutii.
Ancheta vizează 12 persoane, suspectate că ar fi primit sume între 600 și 1.500 de euro pentru fraudarea examenelor CPC și CPI pentru șoferii profesioniști.
„Ba mai mult, și la Pitești… Or venit… bă, ești nebun?! Buletine false în Pitești, e groaznic… Stai liniștit, că ieșim în douăzeci de ani”, dialog interceptat între Anton Cristian și Radu Bogdan Alexandru.
Din probele DNA reiese că sumele remise lui Anton Cristian au fost foarte mari:
În total, pentru examenele recente, Anton Cristian ar fi primit peste 54.800 de euro.
Indiferent de locul în care aveau loc examenele, modul de operare era același, iar discuțiile despre sumele de bani colectate erau transparente.
DNA a interceptat astfel de discuții și în mașini:
Cristian Anton, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, este vizat pentru luare de mită, trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat.
„Cel puțin începând cu data de 13.12.2025, numiții Anton Cristian - director general al Autorității Rutiere Române, împreună cu Radu Bogdan Alexandru (…) au constituit un grup infracțional organizat, structurat pe mai multe paliere, urmărind o acțiune concertată prin intermediul căreia, contra unor sume de bani cu titlu de mită, Anton Cristian, în calitate de lider al grupului și membru în comisia de examinare, permite fraudarea examenelor teoretice desfășurate în vederea obținerii atestatelor profesionale în cadrul A.R.R, (atât proba la calculator, cât și proba scrisă), în scopul comiterii infracțiunii de luare de mită”, arată anchetatorii.
Cristian Anton și Radu Bogdan Alexandru au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Ancheta DNA continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în mecanismul de fraudare a examenelor profesionale.
teufelmann 01.04.2026, 10:56
Ia 4 ani, face 2 și un pic, își lasă barbă, iese și se întoarce în merțan la una din vilele familiei. N-am auzit de niciun corupt care să iasă sărac din pușcărie.