VIDEO | Interlop venit din Italia, vizat de procurori pentru că nu respectă izolarea la domiciliu

Comentează

Parchetul General a anunțat miercuri că a declanșat patru anchete cu privire la comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Arhiva foto

Printre cei vizați de procurorii se află și un interlop din Ploiești, Cătălin Geolgău, care s-a întors din Milano pe 10 martie, când Italia era deja considerată zonă roșie de coronavirus.

Acesta, nu doar că nu a respectat regulile impuse de autorități, dar a și făcut mai multe live-uri pe Facebook. Primul chiar pe drumul de întoarcere din Italia.

”Epidemia e o conspirație, mânca-v-aș creieru', sunt interese străine la mijloc, chinejii e atacați fără milă la cașcaval. Ordinea mondial și-a luat-o la temelie, dar fratili tău se simte bine și-l doare la pendulă”, spunea acesta în intervențiile sale, potrivit Rise Project.

După ce a completat declarația de la graniță privind regulile coronavirus, prin care s-a angajat să stea izolat la domiciliu 14 zile, Geolgău s-a oprit la niște rude din localitatea Berceni, lânga Ploiești.

Bărbatul a atras atenția localnicilor că se plimba nestingherit cu mașina prin comună.

Mai mult, potrivit Rise Project interlopul ar fi luat cu asalt redacția unei publicații locale și s-a luat la harță cu niște politiști și doi angajați DSP, care l-au dus în cele din urmă la spital. Acolo, i-a fost luată temperatura și, fiind asimptomatic, l-au trimis din nou la izolare.

Cătălin Geolgău a ignorat și de data aceasta izolarea la domiciliu și a continuat să se filmeze pe Facebook.

Parchetul s-a sesizat din oficiu

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, acest caz era în supravegherea procurorilor din data de 15 martie și are ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

"La data de 11 martie 2020, organele de cercetare penală din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Valea Călugărească - Postul de poliție Berceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza satului Berceni, com. Berceni, jud. Prahova, o persoană care avea obligația de a se afla, în izolare, la domiciliu, fiind recent întoarsă din Italia, provincia Como, localitatea Chiassa - zona aflată în carantină din cauza coronavirusului gripal COVID -19, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii virusului”, explică procurorii.

Fals în declarații la Cluj

Și Parchetul de pe lânga Judecătoria Cluj-Napoca anunță că, pe 17 martie, s-a înregistrat un dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvarsirii infracțiunilor de fals în declarații și zădarnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că o persoană care s-a întors din Italia nu a declarat că vine dintr-o zonă de risc major.

"După ce a ajuns în mun. Cluj-Napoca nu a rămas în autoizolare la domiciliu, ci a intrat în contact cu mai multe persoane, fiind ulterior depistata pozitiv la testul pentru coronavirusul gripal COVID-19, iar în urma anchetelor epidemiologice efectuate s-a constatat că una dintre persoanele cu care a intrat în contact a fost depistată, de asemenea, pozitiv cu coronavirusul gripal COVID-19”, anunță procurorii clujeni.

Două persoane în izolare au ieșit la cumpărături

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea s-a înregistrat, miercuri, 18 martie, un dosar penal pentru aceeași infracțiune pentru două persoane.

"În fapt, în cauză s-a reținut că, la data de 11 martie 2020, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a impus izolarea la domiciliu pentru o perioada de 14 zile, pentru D.A.G. și D.I. din municipiul Rm. Vâlcea, întrucât proveneau din una din zonele de risc de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, din Italia.

Cu toate că le-a fost adusă la cunoștință obligația de a nu părăsi domiciliul, în data de 17 martie 2020, D.A.G. și D.I. au părăsit locuința, deplasându-se pe raza municipiului Rm. Vâlcea pentru a efectua cumpărături și alte activități”, precizează procurorii.

Ar putea scăpa doar cu muncă în folosul comunităţii

Codul Penal prevede că „nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”. Dacă fapta e săvârșită fără intenţie, pedeapsa e închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește