Conceptul denumit “Sense” presupune dezvoltarea unui sistem complex, care să permită utilizatorilor perceperea proprietăţilor obiectelor ca şi cum acestea s-ar afla pe birou, prin simpla introducere a mâinii într-un dispozitiv special. În esenţă, vorbim de o “cutie tactilă”, care să reproducă “fizicul” produselor, şi de un soi de imprimantă, care să combine tot felul de substanţe pentru a evidenţia un miros şi un gust apropiate de cele ale sortimentului selectat.

Vom putea printa «senzaţiile»

Pentru început, designerii au gândit un dispozitiv cu 13 cartuşe, capabile să ofere câteva gusturi de bază (dulce, sărat, picant, condimentat, amar) şi câteva emanaţii florale. Produsele alese vor fi printate pe nişte pagini, iar clienţii vor putea să le guste doar atingând foaia cu limba. Cercetătorii avertizează totuşi că foile nu sunt comestibile.

Smell-o-vision, televizorul cu miresme

O altă invenţie, la fel de revo- luţionară, ar putea intra cât de curând în casele noastre. Este vorba despre Smell-o-vision de la Sony. Acesta este un sistem prin care televizoarele au capacitatea de a reda anumite mirosuri. Pentru a preveni amestecul aromelor într-un cocteil nedorit sau persistenţa acestora mai mult decât este cazul, specialiştii de la Sony au anunţat că vor utiliza ultrasunete pentru a stimula direct zonele din creier pentru a induce mirosul dorit. Compania nu a anunţat şi o dată exactă când acest program va fi disponibil pe piaţă.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
Playtech.ro
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
WRS, dezvăluiri exclusive despre finala Eurovision 2022. "Ne-am dat seama că ceva nu este în regulă"
Observatornews.ro
WRS, dezvăluiri exclusive despre finala Eurovision 2022. "Ne-am dat seama că ceva nu este în regulă"
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Știrileprotv.ro
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“