„Specialistul e dator să spună lucrurilor pe nume chiar în probleme de mare sensibilitate. Declinul demografic nu mai poate fi stopat. Este bine ca această realitate dură să fie cunoscută și de către clasa politică, dar și de către opinia publică”, spune Vasile Ghețău.

  • România în 2050: „Populația de 15-16 milioane în anul 2050 ar avea caracteristicile unei populații nesustenabile demografic. Copiii crescuți singuri la părinți tind să facă aceeași alegere ca părinți: un singur copil”.
  • Erori: Guvernanții nu respectă legea ca să crească alocația.
  • Sistemul de sănătate: „Pandemia a arătat cât de gravă este situația în întregul sistem al sănătății publice, al asistenței medicale pe care o are populația, rezultat al prelungirii unor practici dinainte de anul 1990, structuri anacronice, mari grupuri de interese, politizarea sistemului și corupție”.
  • Creșterea vârstei de pensionare: „Atât nivelul scăzut al speranței de viață la vârstele de pensionare și după pensionare, cât și tendința de stagnare din ultimii ani în țara noastră nu reprezintă argumente pentru creșterea vârstei la pensionare. Guvernanții știu acest lucru”.
  • Impactul declinului demografic: „România riscă o accelerare fără precedent a unei depopulări aflate deja în plină expansiune, cu implicații și consecințe pe termen lung greu de evaluat astăzi”.
  • PNRR: „Este de așteptat ca programul românesc să stimuleze creșterea economică, investițiile, ceea ce va duce la crearea de noi locuri de muncă și diminuarea propensiunii spre emigrare, dacă veniturile vor crește”.

Profesorul de demografie

INTERVIU | Patriarhul măsurării populației din România acuză „politizarea sistemului și corupția”. El spune că „declinul demografic nu mai poate fi stopat”
Vasile Ghețău | Foto Agerpres

Vasile Ghețău, 81 de ani, are un destin profesional care se suprapune, practic, cu unele dintre cele mai importante momente ale studiilor legate de populația României. De peste 20 de ani, conduce Centrul pentru Cercetări Demografice din cadrul Academiei Române. A fost, până în 2010, titularul cursului de demografie de la Facultatea de Sociologie din București. Inclusiv recensământul din 1992, pe care l-a coordonat, este parte a operei lui.

„Un număr mai mare de decese la bărbați, ceea ce înseamnă un regres mai pronunțat al speranței de viață”

Libertatea: Speranța de viață în România a scăzut în 2020 cu 1,3 ani față de 2019, până la 74,2 ani. Ce impact a avut pandemia de Covid-19 asupra acestui regres?
Vasile Ghețău: Creșterea mortalității în anul 2020 în țara noastră provine aproape în întregime din exces de decese provocate direct ori indirect de pandemie. Aici se află deci mecanismul prin care nivelul speranței de viață la naștere a fost în declin, prin ascensiunea probabilităților de deces pe vârste.

O scădere de 1,3 ani înseamnă 1 an și 4 luni și se referă la întreaga populație. Or, aproape toate datele publicate zilnic indicau un număr mai mare de decese la bărbați, ceea ce înseamnă un regres mai pronunțat al speranței de viață.

Îl putem determina acum cu datele publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS). Declinul la femei a fost de numai aproape 10 luni, iar la bărbați considerabil mai ridicat, de 1 an și peste 6 luni. 

– Și alte state europene au înregistrat scăderi notabile, unele chiar peste România.
– Pandemia a dus la creșterea mortalității populației în aproape toate țările europene, cu grad diferit însă al creșterii. În țara noastră creșterea a avut loc peste o mortalitate care era printre cele mai ridicate în Europa înainte de pandemie, agravând situația.

În România, s-au înregistrat în anul 2020 cu 37.000 de decese mai mult decât în anul anterior (12%), numărul deceselor apropiindu-se de înfricoșătoarea cifră de 300.000. Enorm pentru o populație de 19 milioane locuitori.

Vasile Ghețău, sociolog:

„Ipoteza efectelor negative ale creșterii izolării sociale”

– Care este, în opinia dv., legătura dintre pandemie și creșterea ratei de mortalitate pentru alte boli decât cele legate de noul coronavirus?
– Ne așteptam la creșterea numărului de decese prin Covid-19 după primele manifestări virulente ale pandemiei. Se putea admite și o anumită creștere a deceselor prin alte cauze în contextul general predominant negativ al pandemiei, al izolării, al carantinării, al măsurilor restrictive vizând internările în spitale, tratamentele, intervenții medicale în cazul bolnavilor de alte maladii, non-Covid. 

Constatăm însă acum că în creșterea de 37.0000 a deceselor în anul 2020, cele prin noul virus reprezintă doar 41%, cea mai mare proporție revenind deceselor prin boli ale aparatului circulator (46%) și, aparent surprinzător, prin boli non-Covid ale aparatului respirator (13%). În această din urmă grupă dominau în anii anteriori decesele prin pneumonii.

– Cum se explică acest fenomen?
– Doar cercetarea medicală poate explica recrudescența deceselor prin boli ale aparatului circulator și alte boli ale aparatului respirator. Se avansează în literatura de specialitate britanică ipoteza efectelor negative ale creșterii izolării sociale în contextul pandemiei asupra incidenței crescute a anumitor tipuri de boală coronariană și de accidente vasculare la persoanele în vârstă singure.

La creșterea deceselor prin boli non-Covid ale aparatului respirator s-ar putea să fie o problemă de clasare a deceselor survenite în faze incipiente ale infectării. Sunt doar ipoteze.

Mecanismul societății noastre dă semne disperate

INTERVIU | Patriarhul măsurării populației din România acuză „politizarea sistemului și corupția”. El spune că „declinul demografic nu mai poate fi stopat”
Vasile Ghețău | Foto Agerpres

– De ce efectele creșterii economice nu ajung să îmbunătățească calitatea vieții românilor?
– În nivelul speranței de viață la naștere se sintetizează tot ce înseamnă nivel de trai: asistență medicală acordată populației, stil de viață, nivel cultural, calitatea mediului. Aceste componente au fost în progres continuu, ori aproape continuu, după al Doilea Război Mondial îndeosebi și din ele au rezultat ameliorarea stării de sănătate și ascensiunea spectaculoasă a speranței de viață la naștere.

Atunci când în context sanitar și medical neafectat de epidemii severe ori pandemii indicatorul stagnează ori este în recul, ceva neobișnuit se petrece în întreaga mașinărie a evoluției economicului, socialului, culturalului, sănătății, mediului și în transferul beneficiilor spre calitatea vieții și nivelul speranței de viață.

Pe de altă parte, să nu omitem, o valoare scăzută a indicatorului în zilele noastre provine din tot ce a influențat starea de sănătate a populației multe decenii anterioare, prin acumulări în timp. Dacă la astfel de valori scăzute intervine în acești ani o stagnare ori un ușor recul înseamnă că în întregul mecanism al transferului benefic din economic, social, cultural, medical au apărut perturbări grave.

„Politizarea sistemului și corupția”

– Au mai existat astfel de momente în istoria României?
– Au mai fost astfel de dezvoltări negative ale speranței de viață în țara noastră în anii 1970-1980, pe fondul crizei în care s-a aflat vechiul regim, și în anii 1991-1996, în contextul durității tranziției de la vechiul regim la noile realități politice, economice și sociale ale României. Rămâne de văzut dacă mersul societății românești după depășirea stabilă a pandemiei va fi capabil să schimbe profund factorii amintiți ai determinării stării de sănătate a populației și nivelului speranței de viață la naștere.

Pandemia a arătat cât de gravă este situația în întregul sistem al sănătății publice, al asistenței medicale pe care o are populația, rezultat al prelungirii unor practici dinainte de anul 1990, structuri anacronice, mari grupuri de interese (din sistem și din afara lui), politizarea sistemului și corupția

Natalitatea, în regres

– Concomitent cu creșterea ratei de mortalitate, natalitatea cunoaște un regres important în ultimii ani. Ce a însemnat 2020 din acest punct de vedere și care sunt explicațiile?
– Numărul de născuți vii a fost în regres în anul pandemiei, cum era de așteptat. Cercetări selective efectuate în anul 2020 în timpul pandemiei în rândul populației tinere asupra intențiilor de a amâna venirea copilului pe lume, de renunțare la copil ori de menținere a deciziei de a avea copil în Italia, Spania, Franța, Germania au arătat prevalența deciziilor de amânare a nașterii copilului. Este și ceea ce s-a întâmplat în țara noastră.

INTERVIU | Patriarhul măsurării populației din România acuză „politizarea sistemului și corupția”. El spune că „declinul demografic nu mai poate fi stopat”
Natalitatea e în regres în România | Foto: 123rf

Din scăderea cu 8.900 a numărului de născuți, în 77% dintre cazuri este vorba de primul copil (născut de rangul 1).

Putem deci afirma că este vorba de amânarea nașterii primului copil. Revenirea la normalitate ar putea însemna și recuperarea amânărilor. Regresul numărului de născuți a avut loc în mediul urban în cea mai mare parte.

– Se poate trage o concluzie privind impactul pandemiei asupra natalității?
– În materialele prezentate și discutate chiar în aceste zile la reuniunea unui important grup de experți internaționali dedicată efectelor pandemiei Covid-19 asupra natalității (la Divizia de Populație ONU, New York) domină prudența, apreciindu-se că este prea devreme pentru judecarea efectelor în cazul unui fenomen demografic cu particularități majore de manifestare în intervalul de timp dintre apariția unor factori cu acțiune iminentă de scădere și instalarea acesteia.

Rămânem 15-16 milioane în 2050

– 23 de milioane în 1990, astăzi vorbim despre 19 milioane de români care trăiesc în interiorul țării. 30 de ani de scădere a populației. Care sunt previziunile demografice ale României pentru anul 2050? Accelerarea evoluției negative, înregistrată în 2019 și 2020, va avea efecte notabile asupra previziunilor demografice?
– În toate proiectările populației țării din surse naționale (Institutul Național de Statistică, proiectări ale mele) și internaționale (Eurostat și Divizia de Populație ONU), elaborate înainte de pandemie, populația rezidentă a României ar urma să ajungă la 15-16 milioane locuitori la mijlocul secolului, depopularea urmând să se accentueze dramatic. 

Să nu omitem, atingerea unei populații de 15-16 milioane în anul 2050 s-ar realiza după un declin întins pe 30 de ani până astăzi și alți 30 care urmează, însemnând 60 de ani de declin, de masivă migrație externă și declin natural în creștere, însemnând afectarea iremediabilă a structurilor pe vârste.

Populația de 15-16 milioane în anul 2050 ar avea caracteristicile unei populații nesustenabile demografic (nivel al natalității și mortalității, grad de îmbătrânire demografică, raport dintre populația în vârstă de muncă și cea vârstnică și tânără).

Pe un plan mai general, va trebui să așteptăm parcursul economic al României după pandemie în contextul aplicării Programului Național de Redresare și Reziliență și posibilul impact demografic. 

– Putem vorbi despre un dezastru demografic? Ce riscă România pe termen mediu și lung?
– România riscă o accelerare fără precedent a unei depopulări aflate deja în plină expansiune, cu implicații și consecințe pe termen lung greu de evaluat astăzi.

Se întreabă de ce guvernanții nu respectă legea ca să crească alocația

– Care sunt soluțiile pentru stoparea declinului demografic?
Specialistul nu este om politic și este dator să spună lucrurilor pe nume chiar în probleme de mare sensibilitate. Declinul demografic nu mai poate fi stopat. Este bine ca această realitate dură să fie cunoscută și de către clasa politică, dar și de către opinia publică.

Să lăsăm la o parte ce s-a întâmplat anul trecut, sa privim starea natalității și mortalității populației în anii recenți. Diferența dintre numărul anual de decese și cel al născuților vii era înainte de anul 2020 de 60-70 de mii, constituind declinul natural. Nu includem și migrația externă negativă, care a mărit declinul total al populației în acei ani. Cum își poate cineva imagina că numărul născuților vii – în jur de 180 mii anual, ar putea crește cu 80 de mii pentru a ajunge la numărul anual al deceselor din ultimii ani, în jur de 260 mii și stopa declinul natural? Ar fi absurd. 

Asta nu înseamnă că natalitatea nu ar putea cunoaște o redresare față de nivelul din ultimii ani pentru a reduce cel puțin dimensiunea declinului natural. Mijloacele financiare actuale (chiar și majorarea alocației de stat pentru copii pe care guvernanții nu vor să o acorde potrivit legii) nu reprezintă stimulente pentru a aduce pe lume doi copii. 

Cu doi copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții s-ar asigura în timp înlocuirea generațiilor și un echilibru numeric

Copiii crescuți singuri la părinți tind să facă aceeași alegere ca părinți: un singur copil

– Ce erori facem, ca țară, în opinia dumneavoastră?
– Toate măsurile actuale se adresează întregii populații, după vechiul principiu al regimurilor comuniste. Populația tânără, de la care se așteaptă copii, este o populație eterogenă din multe puncte de vedere:

  • stare economică generală a părinților diferită (stare transmisă în diverse forme copiilor la căsătorie și după); 
  • venituri diferite; 
  • preferințe în ierarhia satisfacerii numeroaselor nevoi ale copilului; 
  • opțiuni diferite în formele pe care societatea s-ar cuveni să le acorde familiei tinere și alte criterii. 

Programe de acest fel nu pot fi concepute și aplicate decât atunci când vor fi efectuate cercetări științifice pe eșantioane reprezentative de populație tânără, dar și adultă, care vor evidenția starea economică reală a tinerilor, a tinerelor cupluri, ce fel de asistență preferă pentru a avea copii – doar de natură financiară, combinații de stimulente financiare și servicii adresate copilului și familiei cu copii, facilități la cumpărarea locuinței prin credite avantajoase și reducere ratelor la venirea copiilor, creșă și grădiniță pentru toți copii, școală cu asigurarea mesei calde și activităților de după școală, servicii medicale de calitate, colonii de vacanță, altele. 

Vom putea astfel înțelege ce se află în spatele deciziilor sutelor de mii de cupluri de a nu avea copii, ca decizie fermă, și în spatele deciziilor de a avea un singur copil ale altor sute de mii, mai multe. Fără modificări în astfel de decizii șansa redresării natalității este iluzorie. 

Voi face și o afirmație care s-ar putea să nu fie agreată. Ea reflectă însă complexitatea factorilor și mecanismelor determinante ale scăderii natalității în timp. 

Părinții tineri actuali provin într-o proporție din ce în ce mai mare din copii unici la părinți. Ei nu știu ce înseamnă să ai un frate ori o soră, traiul în comun, să împarți jucării și alte lucruri, să cedezi, să-l ocrotești pe celălalt. Pot fi astfel de cupluri diferite în deciziile pe care le iau asupra numărului de copii?

Imigrație vs emigrație

– Un program de imigrație în România ar putea avea efecte pozitive din punct de vedere demografic?
– România a avut și are nevoie de mână de lucru străină, resursele naționale fiind afectate negativ și de natalitatea scăzută și de imensa migrație. Sunt sectoare ale economiei naționale în profundă criză de mână de lucru. Imigrația economică de până acum nu este importantă ca dimensiune și provine din Asia de Sud-Est. Este de așteptat să crească în contextul unei creșteri economice susținute. Va depinde și de noile caracteristici ale emigrației românești spre țările vest-europene dezvoltate după trecerea pandemiei și a crizei economice pe care a declanșat-o și revenirea la creștere economică stabilă. Toate programele naționale de redresare și reziliență vor cuprinde investiții importante, iar țările dezvoltate vor avea nevoie de mână de lucru străină într-o măsură mai mare decât înaintea pandemiei.

Cum putem întoarce două milioane de români în țară?

– PNRR va produce efecte la acest nivel și în România?
– Este de așteptat ca și programul românesc să stimuleze creșterea economică, investițiile, ceea ce va duce la crearea de noi locuri de muncă și diminuarea propensiunii spre emigrare, dacă veniturile vor crește.

Imigrația economică va crește. La nivelul principiului, o imigrație tânără ar putea contribui la diminuarea declinului populației, atât prin dimensiunea acesteia, dacă ar fi importantă, cât și prin redresarea natalității în viitor, dacă imigrația provine din țări cu model cultural favorabil familiei cu mai mulți copii. 

Un număr de probleme trebuie să aibă însă răspunsuri și soluții realiste și bine chibzuite înaintea lansării unei astfel de politici de imigrație: 

  • dimensiunea anuală a imigrației; 
  • din ce țări și ce model cultural; 
  • nivelul de educație și pregătirea profesională; 
  • imigranți individuală ori imigrație familială; 
  • luarea în considerare a stării civile și genului imigranților; 
  • asigurarea locurilor de muncă, a locuinței, a instituțiilor școlare și culturale, a satisfacerii nevoilor de consum alimentar și nealimentar specific. 

Țara noastră nu are experiență semnificativă în gestionarea unei imigrații mari din regiuni îndepărtate, în programe de adaptare și asimilare culturală de tip european în beneficiul imigranților.

Ne putem întreba în acest context al imigrației dacă nu ar fi mai firesc ca guvernanții să identifice soluții de întoarcere în țară a două milioane de români aflați în țări europene dezvoltate de mai multă vreme, odată cu lansarea Programului Național de Redresare și Reziliență și crearea de locuri de muncă atractive pentru cei care se întorc, cu retribuții apropiate de cele din țările în care se află. Costurile ar fi incomparabil mai mici decât cele ale unor programe de imigrație din țări de pe alte continente.

„Perspectivele sunt sumbre” pentru sistemul de pensii

– Auzim din ce în ce mai des termenul sustenabilitate atunci când se vorbește despre pensii. Dacă tendințele demografice actuale se păstrează, se poate estima momentul în care România riscă să nu mai poată asigura veniturile pentru pensionari?
– Răspunsul poate fi găsit în cele două grafice de mai jos, prezentând evoluția proiectată a populației cu vârstă de muncă și a celei vârstnice (pensionari în cea mai mare parte) în perioada 2019-2050 și populația cu vârstă de muncă pe sexe și grupe de vârstă în anul 2019 și cea proiectată pentru anul 2050.

INTERVIU | Patriarhul măsurării populației din România acuză „politizarea sistemului și corupția”. El spune că „declinul demografic nu mai poate fi stopat”
INTERVIU | Patriarhul măsurării populației din România acuză „politizarea sistemului și corupția”. El spune că „declinul demografic nu mai poate fi stopat”

Perspectivele sunt sumbre în ambele cazuri. Reducerea dimensiunii populației în vârstă de 20-64 ani, cea care este preponderent activă economic și alimentează bugetul de asigurări sociale, este apreciabil mai rapidă după anii 1932-1933 odată cu ieșirea din această grupă de vârstă a generațiilor mari 1967-1968 (figura 1). 

Este și momentul în care se accelerează creșterea populației în vârstă de 65 ani și peste, generațiile menționate intrând în această grupă de vârstă. Reducerea dimensiunii populației în vârstă de muncă și procesul paralel de îmbătrânire demografică a acestei populații pe sexe și vârste sunt prezentate în figura 2. Aceste rezultate nu diferă semnificativ de cele din sursele menționate, în variantele de proiectare cu ipoteze similare. 

Trebuie însă menționat faptul că problemele sustenabilității actualelor formule și scheme de pensii publice sunt de actualitate în cele mai multe dintre țările Uniunii Europene. Adaptările legislative nu au ținut pasul în țările dezvoltate cu spectaculoasele progrese ale speranței de viață după vârsta de pensionare. 

În Franța, de pildă, presa relata recent că reforma sistemului de pensii pusă în dezbatere a fost suspendată odată cu apariția pandemiei și urmează a fi relansată. Deficitul bugetar a fost anul trecut de 23,5 miliarde de euro și sunt examinate trei căi de redresare: suprimarea regimurilor speciale, creșterea duratei de cotizare și majorarea vârstei de plecare la pensie de la 62 la 64 ani. 

– Creșterea vârstei de pensionare este legată în multe țări europene de creșterea speranței de viață. În România pot fi invocate astfel de argumente?
– În zece țări europene vârsta de pensionare este corelată cu evoluția ascendentă a speranței de viață.

Atât nivelul scăzut al speranței de viață la vârstele de pensionare și după pensionare, cât și tendința de stagnare din ultimii ani în țara noastră nu reprezintă argumente pentru creșterea vârstei la pensionare. Guvernanții știu acest lucru.

Citeşte şi:

Virusul va rămâne „pentru totdeauna” printre noi. Șase experți spun cum ar trebui să arate strategia de luptă pe termen lung a omenirii

Procesul lui Dincă, din spatele uşilor închise. Martori purtați degeaba pe drumuri și rude ajunse la exasperare: „Îşi bat joc de noi”

Alexander Nanau, în Parlamentul European, după ce Colectiv a fost premiat: „Justiția din România încă nu a făcut dreptate victimelor”