Oamenii de stiinta de la Universitatea din KÄ‚Å›ln au incercat sa alcatuiasca un „inventar” al lucrurilor pe care le face un om de-a lungul vietii. In realizarea acestei statistici ei au luat in calcul o speranta de viata de 76 de ani, media cat traieste astazi un european. „Nu stim cum isi petrece fiecare viata, insa exista o serie intreaga de lucruri pe care fiecare din noi le facem”, explica unul din realizatorii statisticii. (Calin Stroila)l In timpul vietii, un om varsa 80 de litri de lacrimi. Cercetatorii nu au reusit sa calculeze cati litri sunt lacrimi de fericire si cati de suparare.l Un european „mediu” consuma 7.300 de oua.
Daca nu s-ar scurta pe diverse cai, parul din nas ar atinge intr-o viata de om 2,1 metri.
In medie, un european petrece nu mai putin de doi ani si jumatate vorbind la telefon.
Alti 12 ani sunt „pierduti” in discutii cu persoanele din jurul nostru.
Un om pierde de-a lungul vietii, prin scarpinare sau ranire, aproape 19 kilograme de piele.
160 kg de ciocolata sunt consumate intr-o viata.
Inima unui om bate de trei miliarde de ori.
3,6 ani sunt consumati cu hranirea.
In cei 76 de ani de viata, un om elimina, in medie, 40.000 de litri de urina.
In timpul vietii, fiecare din noi cunoaste in medie alte 2.000 de persoane cu care schimba cel putin cateva cuvinte.
Cercetatorii germani sustin ca, in intreaga viata, un om nu se indragosteste cu adevarat decat de doua ori.
O activitate mult mai placuta este sarutul. Acest gest „ocupa” doua saptamani din viata unui om.
Sase luni din viata le petrecem pe WC.
Alti 12 ani sunt „pierduti” in fata televizorului. Cele mai urmarite sunt filmele, urmate de emisiunile de divertisment si cele sportive.
Un european parcurge pe jos, in medie, aproape 22.000 de kilometri.
Daca nu ar fi taiate, unghiile ar atinge impresionanta lungime de 28 de metri.
In total, in capul unui om, cu exceptia celor care sufera de calvitie, cresc 950 de kilometri de par.
In cei 76 de ani de viata, clipim de 415 milioane de ori.
Desi este o activitate neplacuta, un om petrece in medie 21 de ani la serviciu.

Urmărește-ne pe Google News
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu, noi dezvăluiri șocante:„Mi-am tatuat corpul lui pe piele ca să bage în seamă!” Cum a reacționat luptătorul. ”M-a durut!”
PARTENERI - GSP.RO
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu, noi dezvăluiri șocante:„Mi-am tatuat corpul lui pe piele ca să bage în seamă!” Cum a reacționat luptătorul. ”M-a durut!”
Dana Budeanu a RĂBUFNIT la adresa Loredanei Groza. A fost fără milă: „Ce este în neregulă cu tine?”
Playtech.ro
Dana Budeanu a RĂBUFNIT la adresa Loredanei Groza. A fost fără milă: „Ce este în neregulă cu tine?”
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Observatornews.ro
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Anamaria Prodan a pus-o pe fugă pe amanta lui Reghecampf! Gigi Becali s-a implicat. "Îi era frică de mine"
Telekomsport
Anamaria Prodan a pus-o pe fugă pe amanta lui Reghecampf! Gigi Becali s-a implicat. "Îi era frică de mine"
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta