15 gospodării din Măgura Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud sunt izolate, după ce apele râului Ilva, aflat sub avertizare cod roşu hidrologic, au ieşit din matcă. De asemenea, creșterea nivelului Someșului a dus la inundarea unei străzi din Năsăud și a drumului național, la Sângeorz-Băi. A fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, iar pompierii au intervenit toată noaptea, transmite Instituția Prefectului, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
În urma creșterii debitului râului Ilva, 15 gospodării din Măgura Ilvei erau izolate, azi-noapte. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat măsuri, desfășurând două buldoexcavatoare pentru decolmatarea podului de acces, înfundat.
Către cele 15 locuinţe se poate ajunge, în caz de urgenţă medicală, pe un pod feroviar, mergând pe jos câteva sute de metri, au transmis autorităţile.
Măgura Ilvei nu a fost singura localitate afectată de inundaţii, vineri, în judeţul Bistriţa-Năsăud, aflat sub avertizare cod roşu emisă de hidrologi, scrie publicația locală Timp Online.
Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină cu motopompe şi în localitatea Maieru, unde 6 gospodării au fost inundate, dar şi în Anies.
Situația era dificilă și în Năsăud, unde viitura Someșului a crescut constant.
De asemenea, la Sângeorz-Băi apa s-a revărsat peste drumul național.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, vineri, avertizare cod roşu de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice Someşul Mare - bazin amonte S.H. Rodna, Ilva (afluent al râului Someşul Mare), judeţul Bistriţa-Năsăud. Codul roşu a fost valabil până în sâmbătă, 2 decembrie, la ora 8.00.
Locuitorii din zonele traversate de cursurile de apă au fost avertizaţi prin mesaj RO-Alert cu privire la fenomenele meteo extreme.
mica 02.12.2023, 10:10
Nici nu a inceput sa ninga asa de mult ca deja avem probleme cu inundatiile.
durban22 02.12.2023, 11:22
CU NATURA NU TE POTI PUNE!.AUTORITATILE AR TREBUI IN ACEASTA SITUATIE DE CALAMITATE SA DEA O MANA DE AJUTOR LOCALNICILOR AFECTATI DE ACESTE INUNDATII !!.
Claudea 02.12.2023, 11:24
Ufff. Ce vreme imprevizibila.
Frumosul1 02.12.2023, 12:58
Casă nu se amplasează pe malul râului Sint mereu pericole acolo
asdqaz 02.12.2023, 17:21
inca suntem nimic in fata naturii