În județul Buzău, plouă de 12 ore, iar cantitatea de precipitații înregistrată este semnificativă, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Sorin Gheorghe, de miercuri și până joi dimineață la ora 3.00, în Buzău s-au înregistrat 22 de litri pe metrul pătrat de precipitații, la Râmnicu Sărat 25 de litri pe metrul pătrat, iar la Bisoca 30,8 litri pe metrul pătrat.
Paisprezece case inundate, în județul Bistrița
Paisprezece case din satul Parva, județul Bistrița-Năsăud, au fost inundate joi dimineață, iar una a fost afectată de o alunecare de teren, în urma ploilor abundente, însă nicio persoană nu a fost rănită.
Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a declarat, joi, că în zonă au căzut peste 35 de litri pe metru pătrat, motiv pentru care s-a produs o viitură pe Valea Gătejelor din centrul satului.
Strugari a spus că o altă casă a fost afectată de o alunecare de teren, însă nu se afla nimeni în interior, întrucât proprietarii sunt plecați în Spania.
În Bistrița-Năsăud, în urma ploilor abundente, au fost depășite, joi dimineață, două cote de atenție, pe râul Cormaia cu opt centimetri la Sîngeorz-Băi și pe Someșul Mare cu cinci centimetri la Rebrișoara. Întrucât continuă să plouă, autoritățile se așteaptă ca Someșul Mare să crească și în zona orașului Beclean.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro