Cel mai mare sindicat din invatamant – FSLI – a refuzat sa accepte majorarile propuse de vechiul guvern, tocmai pentru ca salariile profesorilor ar fi ramas tot mici. Dupa toate majorarile, un profesor debutant a luat pe statul din decembrie 4.090.000 lei, iar un invatator debutant chiar mai putin: 3.885.000 lei. „Ce poate face un profesor tanar cu banii astia? Rabda de foame, se imprumuta cat mai putin si nu isi cumpara carti sau bilete la spectacol. Se imbraca de la second-hand si isi numara banii pentru transport. Asta este valabil pentru cei care au casa si nu stau cu chirie. E vai de mama lor! in cancelarie, doar 7-8% sunt profesori care pot medita, pentru ca nu toate disciplinele au cautare. Sunt cativa cu renume care scriu manuale sau culegeri, dar daca nu ar fi cunoscuti nu ar vinde nimic”, ne-a declarat Adrian Jiga (foto), directorul Liceului economic Kretzulescu, din Capitala.
Simion Hancescu, specialist al FSLI, a calculat estimativ pentru Libertatea sumele pe care urmeaza sa le primeasca profesorii de la 1 ianuarie 2005, cu toate majorarile obtinute pana acum si cu impozit redus la 16%.
Astfel, profesorul cel mai tanar va primi in plus 392.000 lei, adica va avea un salariu net de 4.482.000 lei, circa 115 euro. „Pentru decenta, salariul unui tanar profesor ar trebui majorat urgent cu cel putin 50%, altfel nu se va putea nicicum descurca. Acum, ei rabda pur si simplu de foame daca nu-i ajuta familia”, ne-a declarat Adrian Jiga.
Desi in decembrie 2004 era pe acelasi nivel de salarizare cu colegul lui cu copil, profesorul debutant fara copil in intretinere va lua mai putini bani, doar 107 euro. Cel mai sarantoc ramane in continuare invatatorul debutant: doar 3.962.700 lei, bani „cash”, adica o crestere de 78.000 lei fata de luna decembrie.
Cei mai multi dintre profesori, adica cei cu vechime intre 18-22 ani, cu gradul I si diriginti, vor avea salariul de circa 225 euro. Daca este la sfarsitul carierei, are toate gradele didactice si aproape 40 de ani de predat la catedra, profesorul va semna statul pentru 10.750.560 lei net. Adrian Jiga are 42 de ani vechime, e si director si va primi cei mai multi bani in plus dupa 1 ianuarie – 1,6 milioane lei, adica un salariu net de 14,2 milioane lei. „Pare un salariu rezonabil, daca nu ai copil, dar tocmai am fost informat ca se scumpeste telefonul, benzina si, deci, alimentele. Mai mult, am aflat ca pensia mea nu va fi mai mare de 7 milioane lei. Cum sa traiesti cu suma asta dupa 42 de ani de catedra?”, a spus Jiga.
Presedintele FSLI ne-a declarat ca pentru moment nu vor fi proteste si spera ca va obtine de la noul guvern majorari importante de salarii. „Un politist debutant are 10 milioane de lei, un judecator la inceput de cariera ia 20 milioane lei, iar un primar de comuna 17 milioane de lei, chiar daca are patru clase primare”, a spus Aurel Cornea, presedintele FSLI.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.