“În fiecare zi, părinţii ni se plâng că le vin copiii acasă de la şcoală cu păduchi sau bolnavi de rubeolă, rujeolă ori scarlatină. Noi vrem să tragem un semnal de alarmă, pentru ca ministerul (n.r. - Educaţiei) să ia măsuri şi numărul de îmbolnăviri să nu mai crească, ori, Doamne, fereşte, să nu se transforme în epidemii! Este incredibil ca în zilele noastre copiii să se umple de păduchi, din cauză că autorităţile nu sunt în stare să se ocupe de reţeaua de medicină şcolară”, a declarat pentru Libertatea Mihaela Gună, preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
Cuprins:
Situaţia nu pare însă deloc îngrijorătoare pentru autorităţi. Oana Grigore, purtător de cuvânt în cadrul Ministerului Sănătăţii, ne-a explicat că “la nivel naţional, numărul cazurilor de scarlatină şi pediculoză (n.r. - boli cauzate de prezenţa păduchilor pe corp) nu este îngrijorător”, precizând însă că în nordul ţării există mai multe focare de infecţie cu rubeolă şi rujeolă. Cel mai original “tratament” al bolilor şcolare a fost descoperit însă în Capitală! “Noi nu am primit nici un semnal de la conducerile şcolilor cum că numărul de îmbolnăviri de sezon ar fi îngrijorător. În plus, nu este un subiect de actualitate: săptămâna aceasta, în unităţile şcolare se desfăşoară programul «Şcoala Altfel», după care intrăm în vacanţă!”, ne-a spus Marian Banu (foto), purtător de cuvânt al Inspectoralului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Să înţelegem astfel că profitând de următoarea perioadă, în care copiii vor fi în vacanţă, autorităţile speră ca problema să se rezolve singură, iar după Paşte, elevii să se întoarcă sănătoşi la şcoală?
Libertatea a stat de vorbă ieri cu mai mulţi medici de familie din Capitală, care ne-au confirmat că în ultima perioadă au crescut cazurile de scarlatină, rubeolă, rujeolă şi chiar de pediculoză. (Luminiţa Ivan)Dr. Georgeta Georgescu: “Într-adevăr, de la începutul anului am diagnosticat mai multe cazuri de scarlatină. E o boală destul de gravă, care necesită spitalizare în instituţii speciale, precum Centrul medical de diagnostic şi Tratament Dr. Victor Babeş sau Institutul de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş”.
Dr. Marin Maria Simona: “În ultima perioadă, am consultat în cabinetul meu mai mulţi copii şi adolescenţi pe care i-am diagnosticat cu scarlatină. Atenţie, această afecţiune necesită o îngrijire specială, internare în spital şi poate fi contactată nu numai de la persoanele care suferă de scarlatină, dar şi de la bolnavi sănătoşi, purtători de streptococ beta-hemolitic. De asemenea, am avut şi numeroase cazuri de rubeolă”.
Dr. Maria Pop: “Nu cunosc situaţia exactă din şcoli, însă la mine în cabinet, din păcate, în ultima lună, m-am confruntat cu mai multe cazuri de scabie şi de pediculoză capilară”.
- Ouăle de păduchi sau lindinile pot fi confundate uşor cu mătreaţa! Se depun aproape de rădăcina părului şi se dezvoltă, în general, după urechi şi la ceafă. Pot fi îndepărtate cu o pieptănare mai zdravănă a părului sau prin scuturarea lui.
- Păduchii se pot vedea dacă împarţi părul copilului în şuviţe subţiri şi verifici foarte atent scalpul.
- Dacă micuţul are până în doi ani, nu trebuie să foloseşti tratamente împotriva nesuferitelor insecte, ci să le îndepărtezi cu mâna, cu degetele sau cu un pieptene cu dinţii foarte deşi.
Bolile luate de copii de la şcoală nu sunt singura problemă cu care se confruntă părinţii. Conform noii legi privind asistenţa socială, părinţii ai căror copii lipsesc de la şcoală pot rămâne fără banii de la stat.
Măsura a fost deja pusă în aplicare în multe localităţi. Astfel, 387 de familii din Sibiu, care primeau alocaţii pentru susţinere, nu vor mai lua aceşti bani, timp de şase luni, pentru că odraslele lor au deja peste 20 de absenţe nemotivate, scrie tribuna.ro. Alte peste 300 de familii vor primi indemnizaţii reduse timp de trei luni, pentru că au copii care au între 10 şi 20 de absenţe nemotivate. “În situaţia în care mai mulţi copii dintr-o familie beneficiară de alocaţie pentru susţinere au înregistrat între 10 şi 20 de absenţe nemotivate, diminuarea s-a aplicat pentru fiecare copil în parte”, a declarat Radu-Ioan Graur, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu.