În urma unor investigații pe care le-a făcut la începutul anului 2014, Adrian Mandache, atunci în vârstă de 28 de ani, avea să afle că suferă de o gravă maladie. Se simțea slăbit, lipsit de vlagă și avea în permanență o stare puternică de somnolență. A decis să meargă la spitalul Victor Babeș pentru a afla cauza acestor simptome. Imediat ce a ajuns la acolo și le-a descris medicilor stările pe care le are, a fost internat și supus unui set complet de analize plus un RMN.

A doua zi, fără a i se comunica vreun diagnostic, tânărul a fost anunțat că va fi transferat cu ambulanța la Institutul Clinic Fundeni. Odată urcat în salvare, asistenta echipajului i-a pus în brațe fișa medicală de la unitatea în care fusese internat. Și cum Adrian nu aflase nimic de la medici despre starea sa de sănătate, a început să răsfoiască dosarul. A simțit că i se taie respirația când a citit diagnosticul. Suferea de leucemie infoblastică acută cu cromozom de Philadelphia și, mai grav, boala era răspândită deja în 73% din sângele care îi curgea prin vene.

”Nu pot descrie în cuvinte ce am simțit. Mai bine de o săptămână am fost în stare de șoc și mă rugam, așteptam și speram să-mi spună cineva că este o greșeală. Tratamentul agresiv care mi-a fost administrat, tocmai pentru că eram într-o stare gravă, m-a năucit. Am făcut complicații și am ajuns la 43 de kg în doar o lună de zile. A fost un coșmar, ceva ce te rogi să nu ți se mai întâmple vreodată!”, povestește Adrian.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

A făcut mai multe cure de citostatice. Stătea mai mult prin spital și, din când în când, mai pleca acasă pentru câteva zile. Când s-a pus problema unui transplant, familia tânărului a fost prima care a sărit să-i ofere ajutor. Însă nici unul dintre membrii familie nu a fost compatibil. S-a căutat apoi în baza de date a donatorilor voluntari de celule stem din întreaga lume. Și când se aștepta mai puțin, Adrian a aflat că există un donator compatibil în Germania. Era vorba de o femeie.

”Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost să merg să o întâlnesc… bineînțeles după ce mă însănătoșesc. Dar am aflat că procedurile sunt foarte strice și că nu pot să o caut decât după ce vor trece patru ani de la transplant. Nu știu să explic de ce”, a mai adaugat tânărul.

Pe 12 noiembrie, Adrian a fost supus transplantului medular. Își amintește că procedura în sine nu este grea, dar stările de după sunt cumplite. Timp de două săptămâni a fost alimentat doar prin perfuzii pentru că nu a putea să mănânce sau să bea. Îi era extrem de rău și avea dureri groznice, motiv pentru care, aproximativ trei săptămâni, a primit zilnic tratament cu morfină. La începutul lunii decembrie, când a aflat că va fi externat, a sărit în sus de bucurie.

Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU
Recomandări
Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU

Era cea mai bună veste pe care o primise în ultimul an. A urmat doi ani în care a putut să-și vadă de viața lui. Nu ca înainte, pentru că starea de sănătate nu-i mai permitea să fie la fel de agil, dar se descurca cu ajutorul familie. Însă în urmă cu doar câteva săptămâni, analizele au scos la iveală faptul că, în sângele lui, a reapărut cromozomul responsabil de multiplicarea celulelor canceroase.

”Cea mai mare dorință a mea, de sărbători, este să aflu că am scăpat definitiv de acest cromozom. Sper ca într-o zi să privesc zâmbind în urmă la toată această perioadă neagră din viața mea și să mă bucur de viață sănătos tun!”, a conchis tânărul.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Libertateapentrufemei.ro
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Adevarul.ro
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elle.ro
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Observatornews.ro
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI