Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, despre decizia comisiei speciale prin care şeful statului nu mai poate refuza numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că ”lucrurile trebuie clarificate şi că se va implica în mod constituţional, corect”.
„Până la urmă, lucrurile trebuie clarificate şi trebuie lămurite şi o să mă implic constituţional corect în acest parcurs”, a afirmat Iohannis, la Bruxelles, unde participă la Summitul Parteneriatului Estic.
Klaus Iohannis a comentat, anterior, şi decizia de abrogare a prevederii potrivit căreia putea refuza o singură dată numirea magistraţilor. „Este o încercare nepotrivită şi nu va rămâne aşa. Am de gând să fac tot ce poate să facă preşedintele într-un parcurs legislativ prevăzut în Constituţie”, a spus şeful statului.
Modificările la legile justiției se află, vineri, în a treia zi de dezbatere în comisia parlamentară specială.
Membrii comisiei au decis că președintele României nu poate refuza nici numirile la șefia ÎCCJ, după ce în urmă cu o zi stabiliseră că șeful statului nu poate refuza numirile procurorilor și a judecătorilor simpli. Modificarea cu privire la refuzul preşedintelui a fost propusă de CSM şi susţinută de PSD şi ALDE.