Într-un interviu publicat recent de revista VIP, fostul şef de stat, Ion Iliescu, a avut numai cuvinte de laudă la adresa celei mai celebre blonde din politica românescă. ”Are calităţi. Reuşeşte să aibă atât succes în rândul partidului din care face parte, precum şi în societate. E o femeie drăguţă, agreabilă, cu prezenţă plăcută şi… reuşeşte”, a declarat Iliescu. Om cu experienţă atât în politică cât şi în viaţă, Ilescu a ţinut să-i transmită Elenei şi câteva mici sfaturi, spunându-i să-şi păstreze echilibrul şi să nu se lase dominată de resentimente.
Ministresa ”periată” de edilul sectorului5
Şi primarul secorului 5, Marian vanghelie a căzut în ”păcatul” de a o lăuda pe Elena Udrea. Acest lucru a avut loc recent când în prezenţa ministrului dezvoltării edilul ”care eset” a lansat proiectul cartierului ANL din Cartierul Ghencea. ”Vorbim aici de construcţia unui cartier de blocuri, cel mai mare care se face după Revoluţie încoace. Şi dacă e în colaborare cu Elena Udrea, care e problema ? Ce să facem acum? Să stăm să ne bătem ca nebunii? E o stare de normalitate când un ministru vine să ajute un primar din opoziţie pentru a duce ceva la bun sfârşit”, a declarat Marian Vanghelie, la prezentarea proiectului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.