„În câteva zile am reuşit să îmbogăţim uraniul până la 60% şi putem cu uşurinţă produce uraniu îmbogăţit la 90% (…) Iranul are mijloacele tehnice de a produce o bombă nucleară, însă Iranul nu a luat deocamdată vreo decizie de a construi aşa ceva”, a susținut Kamal Kharrazi, într-un dialog cu serviciul în limba arabă al televiziunii Al Jazeera.

În 2018, fostul preşedinte american Donald Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear încheiat în 2015 de puterile internaţionale cu regimul de la Teheran. Înțelegerea prevedea limitarea programului iranian de îmbogăţire a uraniului – o potențială cale către arme nucleare- în schimbul suspendării sancţiunilor economice.

După circa un an de la implementarea politicii americane de „presiune maximă” asupra Iranului, republica islamică a început să încalce restricţiile asumate prin acord.

Teheranul a negat în repetate rânduri că vrea să producă arme nucleare, susţinând că îmbogăţeşte uraniul exclusiv în scopuri civile, pentru sectorul energetic, şi a afirmat că încălcările acordului sunt reversibile, dacă SUA renunţă la sancţiuni şi se alătură din nou acordului.

Discuțiile indirecte cu Washingtonul pe această temă sunt în impas din martie. Kharrazi a afirmat că Iranul nu va negocia niciodată programul de înarmare cu rachete şi politica regională, aşa cum solicită americanii şi aliaţii lor occidentali şi din Orientul Mijlociu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.