Ministrul infrastructurii din Irlanda de Nord, Nichola Mallon, a anunțat sâmbătă că toți refugiații ucraineni care sosesc în Irlanda de Nord vor putea primi transport public gratuit, de la punctul lor de intrare în țară până la destinația finală, potrivit The Guardian.

Schema temporară va fi introdusă pe toate serviciile de autobuz și de cale ferată Translink, începând cu data de 30 martie, relatează PA.

„În ultimele săptămâni, mulți ucraineni, în mare parte femei și copii, au fost forțați să ia decizia sfâșietoare de a-și părăsi casele și să-i lase pe cei dragi în urmă, în căutarea unui loc sigur”, a transmis ministrul nord-irlandez.

Aceasta a mai spus că în timp ce unii refugiați vor rămâne în țările vecine Ucrainei, alții vor călători spre Irlanda de Nord „pentru a se alătura membrilor familiei sau familiei lor gazdă”.

Pentru a beneficia de schema de ajutor, ucrainenii vor fi rugați să prezinte personalului de transport public un pașaport sau un act de identitate, precum și dovada care atestă că au ajuns în Irlanda de Nord în ultimele șapte zile, notează publicația Shropshire Star.

Departamentul de Infrastructură le cere angajaților săi să fie discreți când implementează procedura.

Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță
Recomandări

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro

Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
FANATIK.RO

„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro

Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună
HOROSCOP