Ciprian Constantin Vârlan, din localitatea Piciorul Lupului, susţine că Florentina Slabu, concubina lui, şi-a vândut fetiţa în vârstă de trei ani şi jumătate unei consătence înstărite. Potrivit sesizării trimise pe adresa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, ambii copii ai femeii au fost născuţi în anul 2006, însă numai băiatul are recunoscută paternitatea, motiv pentru care Vârlan a deschis în instanţă o acţiune de recunoaştere a fetiţei.

Cu toate acestea, Florentina Slabu neagă faptul că Ciprian Constantin Vârlan este tatăl fetiţei. Mai mult, femeia l-a părăsit şi a plecat cu cei doi copii la mama ei, în localitatea Ciurea.

„A fost deschisă o anchetă pentru a se verifica sesizările făcute. În cazul în care se dovedeşte a fi adevărate se vor lua măsurile legale”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

Pentru a-şi putea creşte copiii, femeia lucrează cu ziua pe la săteni. Cât timp este plecată, de copii are grijă bunica maternă iar când aceasta nu poate, este ajutată de o vecină care are un magazin. Acest fapt a stârnit suspiciunile bărbatului, care susţine că Florentina Slabu i-ar fi vândut vecinei unul dintre copii contra sumei de 10.000 de euro.

Atât mama copiilor, cât şi femeia acuzată că ar fi cumpărat copilul neagă acest lucru. Florentina Slabu susţine că fostul iubit a deschis această acţiune împotriva sa cu intenţia de a-i lua copiii pentru alocaţiile pe care aceştia le primesc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.