Analiză: De ce a atacat gruparea ISIS la Moscova. Gruparea teroristă „a făcut o fixație asupra Rusiei”

 40 comentarii
Arhiva foto

Experți citați de Reuters spun că ISIS-K are o problemă cu Vladimir Putin și cu Rusia, un stat pe care îl consideră „complice la activități care îi oprimă în mod regulat pe musulmani”, prin intervenția Moscovei în Siria.

  • Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul de la o sală de concerte de la periferia Moscovei, soldat cu cel puțin 60 de morți. De altfel, SUA dispun de informații care confirmă că ISIS-K stă în spatele atacului.

Gruparea jihadistă Stat Islamic a susținut, într-un mesaj trimis de agenția Amaq a grupului, pe Telegram, că luptătorii săi au atacat la periferia Moscovei, „ucigând și rănind sute de persoane și provocând o mare distrugere a locului înainte de a se retrage în bazele lor în siguranță”. Moscova nu a reacționat deocamdată la anunțul grupării.

Ce este ISIS-K

Statul Islamic Khorasan (ISIS-K) este o ramură regională a grupării teroriste Statul Islamic, care activează în Asia Centrală și de Sud, în principal în Afganistan, dar și în Pakistan, Tadjikistan și alte țări vecine.

Gruparea, numită după un termen vechi pentru regiunea care includea părți din Iran, Turkmenistan și Afganistan, a apărut în estul Afganistanului la sfârșitul anului 2014 și și-a stabilit rapid o reputație de brutalitate extremă.

ISIS-K, una dintre cele mai active afiliate regionale ale ISIS, a înregistrat o scădere a numărului de membri de la vârful de activitate din 2018, când talibanii și forțele americane au provocat pierderi grele.

SUA au declarat că abilitatea lor de a obține informații despre grupurile extremiste din Afganistan, cum ar fi ISIS-K, s-a redus semnificativ de când și-au retras trupele din țară, în 2021.

Ce atacuri a comis gruparea

ISIS-K are o istorie de atacuri, inclusiv împotriva moscheilor, în interiorul și în afara Afganistanului.

La începutul anului, SUA au interceptat comunicații care au confirmat că ISIS a efectuat două atentate cu bombă în Iran, în urma cărora au murit aproape 100 de persoane.

În septembrie 2022, militanții ISIS-K au revendicat responsabilitatea pentru un atentat sinucigaș mortal cu bombă la ambasada Rusiei din Kabul.

Grupul a fost responsabil pentru un atac asupra aeroportului internațional din Kabul în 2021, care a ucis 13 soldați americani și zeci de civili în timpul evacuării haotice a SUA din țară.

„ISIS-K și aliații săi păstrează un adăpost sigur în Afganistan și continuă să-și dezvolte rețelele în și în afara țării. Obiectivele lor nu se opresc aici. Ei au cerut atacuri la nivel global asupra oricui nu este aliniat cu ideologia lor extremistă, iar eforturile talibanilor de a suprima grupul s-au dovedit insuficiente”, declara la începutul lunii martie generalul Michael Kurilla, comandantul Comandamentului Central al SUA, citat de The Guardian.

De ce atacă Rusia

ISIS-K și-a concentrat tot mai mult atenția asupra Rusiei de când Statele Unite au părăsit Afganistanul în 2021.

La 7 martie, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat că a împiedicat un atac asupra unei sinagogi din Moscova, care era planificat de o celulă a Statului Islamic.

Deși atacul ISIS-K de vineri, 22 martie, asupra salii de concerte Crocus de la periferia Moscovei a fost o escaladare dramatică, experții citați de Reuters au declarat că gruparea s-a opus președintelui rus Vladimir Putin în ultimii ani.

Putin a schimbat cursul războiului civil sirian intervenind în 2015, sprijinindu-l pe președintele Bashar al-Assad împotriva opoziției și a Statului Islamic.

„ISIS-K a făcut o fixație asupra Rusiei în ultimii doi ani, criticându-l frecvent pe Putin în propaganda sa”, a declarat Colin Clarke de la Soufan Center, un grup de cercetare cu sediul la Washington.

La rândul său, Michael Kugelman, de la institutul de cercetare Wilson, cu sediul la Washington, a declarat că ISIS-K „vede Rusia ca fiind complice la activități care îi oprimă în mod regulat pe musulmani”.

El a adăugat că gruparea numără printre membri și o serie de militanți din Asia Centrală care au propriile nemulțumiri față de Moscova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (40)
  • Avatar comentarii

    Daniel_DNL 23.03.2024, 13:19

    Se știe cine sunt sefii ISIS, cine ii sponsorizează, si americanii știau de dinainte ca o sa fie atentat terorist la Moscova.

  • Avatar comentarii

    NevorbitSiNebagatInSeama 23.03.2024, 13:53

    Câtă ipocrizie din partea acestor teroriști pregătiți de către CIA. Fix cei care îi pregătesc au provocat haosul din Siria. Despre ce naiba vorbesc?! Ei au impresia că toți suntem proști?! Ce spunea Gadaffi înainte să îl ucideți? Cum e viața în Libia acum? Pe Assad nu ați reușit să-l dați jos. Și în alte nenumărate țări unde SUA și-a băgat coada, cum e situația? Haiti e la doi pași de ei. De ce are loc acea anarhie acolo? De ce nu își impun așa zisa democrație și acolo?! A , nu au resurse de furat. Să nu ne mai ascundem după degete. Totul se rezumă la bani și resurse. Administrația americană cere Ucrainei să nu mai atace infrastructura industrială a Rusiei de frica creșterii prețului petrolului. De asta le pasă lor. Următorul pas, ca să nu spuneți că v-am lăsat să fiți niște oi oarbe, este lărgirea frontului pentru a slăbi în teorie Rusia. Țările Baltice (Estonia, Letonia, Lituania), Polonia, România și Bulgaria vor fi angrenate în lupte. Iar istoria ne arată că iar am ales prost.

  • Avatar comentarii

    croco601 23.03.2024, 14:30

    Iată ce va declara Putin: -Rusia va acționa cu înțelepciune, și va încerca aplanarea conflictului în spiritul legii internaționale. (Glumă)

  • Avatar comentarii

    267890 23.03.2024, 14:41

    E vorba de ISIS aripa CIA.

  • Avatar comentarii

    Catalin08 23.03.2024, 14:47

    Dileala totala pe muscalai, ba cat de indobitociti sa fiti? De ce a atacat ISIS Rusia? Pentru ce a facut si face Rusia in Siria, muscalailor, iar o dati in dileala totala, CIA, extraterestrii, fantome cei mai visati voi pe acolo in nebunia voastra? Rad si curcile de voi ba putinistilor, mancati din Vecinul Costica la greu.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!