Președintele Israelului amenință BBC cu „o bătălie juridică completă și una publică” pentru că nu numește membrii Hamas drept teroriști

 9 comentarii
Arhiva foto

Refuzul BBC de a relata despre luptătorii palestinieni din Hamas drept teroriști este „atroce”, a acuzat președintele israelian Isaac Herzog, într-un interviu pentru DailyMail. Anterior, un editor al BBC a explicat că această politică editorială are legătură cu principiile fondatoare ale BBC.

„Faptul că nu recunoaște Hamas ca organizație teroristă necesită o luptă juridică completă și o luptă publică. Este de necrezut. Ce alt tip de tortură doresc înainte de a decide că este o organizație teroristă?”, a declrat Isaac Herzog, amintind că luptătorii Hamas au ucis bebeluși în timpul atacului din 7 octombrie.

Președintele Herzog s-a plâns că țara sa a fost tratată diferit când a fost vorba de atrocități și acest lucru „a fost întotdeauna cazul”, în condițiile în care, amintește DailyMail, BBC a etichetat alte evenimente drept teroare, folosind cuvântul fără ghilimele sau atribuire în poveștile despre atacurile de pe Podul Londrei, Westminster sau Paris.

Cum motivează BBC

„Cuvântul terorism este unul încărcat (cu conotații), pe care oamenii îl folosesc pentru o organizație pe care o dezaprobă din punct de vedere moral. Pur și simplu nu este treaba BBC să le spună oamenilor pe cine să susțină și pe cine să condamne – cine sunt băieții buni și cine sunt băieții răi”, a explicat John Simpson, editor al secțiunii afaceri externe, într-un articol din 11 octombrie.

Jurnalistul a reamintit cum BBC subliniază în mod regulat că guvernul britanic și alte guverne au condamnat Hamas ca organizație teroristă. De asemenea, că postul britanic realizează interviuri cu invitați care descriu organizația Hamas ca fiind una teroristă.

Simpson a explicat că BBC a aplicat constant aceste principii. „În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, radiodifuzorilor BBC li s-a spus în mod expres să nu-i numească pe naziști răi sau ticăloși”, a spus el.

„A fost greu să păstrăm acest principiu atunci când IRA (Armata Republicană Irlandeză) bombarda Marea Britanie și ucidea civili nevinovați, dar am reușit. Ne-am păstrat principiul. Și încă o facem, până în ziua de azi”, a asigurat jurnalistul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Alex.59 19.10.2023, 16:15

    Păi și dacă "nu vrea mușchii lor" să le zică "teroriști"...ce poa' să pățească, ai..? ?

  • Avatar comentarii

    ssLazio 19.10.2023, 16:59

    Mize mici. Presa e libera sa isi faca singura politica editoriala.

  • Avatar comentarii

    User Șters 19.10.2023, 17:31

    www.Westminsterdeclaration.org - 140 de semnatari printre cei mai cunoscuti jurnalisti, oameni de stiinta, persoane publice ACUZA PRESA, Guvernele si corporatiile de INGRADIREA, MANIPULAREA SI CONTROLUL PRESEI. Ringier unde se pozitioneaza, mai ales dupa scandalul GSP? De publicat nu ati publicat nimic de o saptamana LA FEL CA SI PRESA CARE O FACETI COPY PASTE, reuters, AFP, CNN, Va faceti ca nu stiti, ca nu ati vazut declaratia.....

  • Avatar comentarii

    mica 19.10.2023, 17:38

    Au ei niște principii dar nu sunt normale.

  • Avatar comentarii

    bogy_692003 19.10.2023, 17:49

    Pai sa zicaca de nu o sa de'ie de dracu! Cine nu zice ca ei e terorist si tre' urmarit penal! Si-au fabricat si legi care sa-i ajute in privinta asta. Acu intelegeti ce ti'e si cu democratia asta?

ALTE ȘTIRI
Castelul Peleș
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
08:43
Palatul Cotroceni: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
08:36
Surpriza de la recepția hotelurilor din Italia: taxa obligatorie care nu apare întotdeauna în prețul rezervării
08:18
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, luni, 14 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
08:05
Un ieșean a dat un cal pe o mașină veche, dar n-a apucat să meargă decât 500 de metri și a ajuns la închisoare
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O femeie a adormit pe un pat dintr-un magazin Ikea. Foto cu caracter ilustrativ: Getty
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă