Și ministrul israelian al sănătăţii, Yuli-Yoel Edelstein, a transmis, duminică, că pericolele generate de contractarea acestei boli sunt mai mari decât riscul unor posibile efecte secundare induse prin vaccinare.
„Cazurile de miocardită în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani au fost rare şi cele mai multe dintre ele au trecut fără complicaţii”, a precizat, duminică, ministrul israelian.
Astfel, autoritățile israeliene au recomadat vaccinarea într-o primă fază a adolescenților cu risc crescut, a familiilor pacienţilor cu risc crescut şi a adolescenţilor din familiile care plănuiesc să călătorească în străinătate.
România a început vaccinarea cu Pfizer a copiilor din grupa 12-15 ani, cu sau fără programare, de miercuri, 2 iunie, după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a dat undă verde imunizării cu Pfizer și la această categorie de vârstă.
În prezent, Israelul are o rată extrem de scăzută a infectărilor cu noul coronavirus. Duminică, doar patru noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore.
„În afară de grupurile de risc, oricine care este interesat poate să se vaccineze”, a adăugat ministrul israelian.
Israelul, care are o populaţie de aproximativ 9 milioane de locuitori, a început vaccinarea rezidenţilor săi în decembrie 2020.
Până acum, aproape 5,5 milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19 şi peste 5,1 milioane de rezidenţi au primit ambele doze.
Un studiu din Israel a confirmat „posibila legătură” între vaccinarea cu Pfizer și apariția unor cazuri rare de miocardită
Ministerul Sănătății din Israel a anunțat, marți, 2 iunie, că a observat un număr mic de cazuri de inflamare a mușchiului inimii, în special în rândul bărbaților tineri, sub 30 de ani, cărora le-a fost administrat vaccinul Pfizer, trasând astfel o legătură probabilă între vaccinare și miocardită, a notatTimes of Israel.
Concluziile autorităților din Israel vin în urma unui studiu la scară largă derulat în țara care a folosit în mod masiv vaccinul Pfizer/BioNTech pentru a-și imuniza populația.
Potrivit studiului, 275 de cazuri de miocardită au fost raportate între decembrie 2020 și mai 2021, după vaccinarea a mai bine de cinci milioane de persoane.
Compania Pfizer a precizat într-o declarație că a luat cunoștință de concluziile oficialilor israelieni, notând că nu a fost identificată o legătură cauzală clară.
Efectele adverse sunt revizuite în mod atent, iar Pfizer se întâlnește în mod regulat cu oameni din Departamentul de Siguranță a Vaccinurilor din cadrul Ministerului Sănătății din Israel pentru a analiza datele, a mai precizat compania.
Israelul amânase vaccinarea populației cu vârsta între 12 și 15 ani, în așteptarea acestui raport. În paralel cu publicarea concluziilor, o comisie a ministerului a aprobat vaccinarea în rândul adolescenților, a anunțat un oficial.
„Comisia a dat undă verde vaccinării tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar acest lucru va fi posibil de săptămâna viitoare”, a anunțat, atunci, Nachman Ash, coordonatorul răspunsul la pandemie, într-o declarație pentru Radio 103 FM. „Eficacitatea vaccinului depășește riscurile”, a asigurat el.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_17e2def220e58a66d916c9dc8e01a8b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3de58a98aba49d7513a25f892e9cd7e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f72e76c1ceee82972550a4c07490023a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_30715f7070d7d606b53b81089d1869b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_97eb23b909b9eef4caa781e05576a2e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/06/profimedia-0585524691.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-de-la-tribunalul-bucuresti-banuita-ca-a-folosit-inteligenta-artificiala-in-motivarea-unei-hotarari--foto-geminigeneratedimageegano0egano0egan-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/preot-cumpara-mancare-nevoiasi-jefuit-bucuresti-ucrainean-rus-e1776600313859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosi-vs-razboinici-joc-19-04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/andreea-marinescu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-si-consilier-catalin-urtoi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daniel-baluta-construire-parc-donald-trump-sector-4-bucuresti-e1775559245517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/saci-pusi-soferi-oglinzi-retrovizoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-glob-horoscop.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tehnician-it-concediat-email-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-de-tir-fericit-loc-de-munca-strainatate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/laborator-cercetatori-stiinta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tren-e1776582975648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.